A’ vilanza – Secunn’attu

A’ vilanza – Secunn’attu

Introduzione e biografia di Nino Martoglio
Prim’attu
Secunn’attu
Terz’attu

Approfondimenti nel sito:
Sezione Video – A’ vilanza

A' vilanza - Secunn'attu

A’ vilanza – Secunn’attu

Stanza da lavoro del perito agrimensore Saru Mazza. – Comune a destra, uscio in fondo, finestra sulla sinistra. – Un grande tavolo da disegno, senza cassetti, su due cavalletti, ingombro di squadre, compassi, barattoli di colori, boccette d’inchiostro, carte da disegno, lucidi, etc. – In fondo, accanto all’uscio, cassettone con su una Madonna in cornice. – Una branda di tela, chiusa, un canapè, due poltrone, sedie etc.

SCENA I.
Saru e Anna.

Saru: (è pronto per partire, con gli strumenti del mestiere ad armacollo e lo schioppo a bandoliera. Egli indossa un costume da caccia in velluto marrone a millerighe, calza stivaloni e regge con la sinistra una valigetta di cuoio. Alla cintura porta la cartucciera piena) – Allura, Annuzza… mi nni vaiu….

Anna: (fredda) – Arrivederci.

Saru: (guardandosi addosso e girando lo sguardo intorno) – Non mi staiu scurdannu nenti… mi pari (la guarda) – Chi è…. tu accussì, mi lassi partiri?….

Anna: Comu ti lassu partiri?…

Saru: Chi sacciu,… senza dirimi nenti!….

Anna: E chi t’ha’ a diri? Ti dissi arrivederci…. Non torni dumani?

Saru: Domani, tornu…. Ma è ‘a prima vota ca ti vidu accussì fridda…. (accostandosele) – Chi hai?

Anna: (contegnosa) – Nenti…. (trovando una scusa là per là) – Sugnu in pinseri pp’ ‘u picciriddu ca stanotti ha avutu baschi…

Saru: Nenti, non ti preoccupari…. ‘I picciriddi ‘accussì, su’…. Ora veni ‘a zâ Rachela e ti porta ‘u lattosiu…. Doppu dui, tri cucchiarini ci passanu tutti cosi… (silenzio – la riguarda) – Ma… non è chissu, Anna… Cosa hai, tu!… Iu ti conusciu.

Anna: (fredda) – Non haiu nenti…

Saru: Non hai nenti e ‘u dici accussì?… Vaia, Anna, non fari ‘sti finti, pirchì tantu non li sai fari…. Sai comu si’ tu?… Comu l’acqua chiara, ca si ci vidi lu funnu paru paru…. Passannu tanticchiedda di voria, l’arrizza tutta e si conusci subitu!… Ccu mia ti vo’ ammucciari?….

Anna: Nni mia si vidi ‘a facci, e si vidi ‘u funnu, pirchì è petra liscia; ma nni tia è ‘a facci, petra liscia e servi pp’ammucciari ‘u funnu, ca ‘u sapi Diu chi c’è!…

Saru: (con un gran desiderio di confessarsi) – Ah, ‘u vidi s’è veru ca non si’ tu, oggi?… Quannu mai m’ha’ lassatu partiri senza abbrazzarimi?…

Anna: (severa) – Ca di quantu vo’ essiri abbrazzatu, tu?

Saru: (caldo, deponendo la valigetta e prendendole una mano) – Di tia sula, babba!… Comu dicu iu, di tia sula!…

Anna: Ah, ‘u vidi?… Chi veni a diri: comu dici tu?

Saru: (con passione) – Comu dicu iu veni a diri ca tu, ppi mia, si’ comu la Madonna, ca s’adura in ginocchiu, ccu li manu junciuti e ccu lu cori ‘n vucca…

Anna: (svincolandosi) – Si, ‘u sacciu…. Pirchì poi ci su chiddi ca s’aduranu di ‘n ‘autra manera!…. Ci su’ chiddi….

Saru: (mettendole una mano sulla bocca) – Zittiti, non t’allurdari ‘a vucca!…. Adurari?… A cui!…. (con più grande calore) – A tia sula, Anna, a tia sula! Cca, ‘nt’ ‘o me’ cori, tu sula ci si’!… Cca sulu, ccu tia, iu mi sentu sicuru, tranquillu, sirenu comu un picciriddu ‘n vrazzu di la mamma, ca non po’ tradiri!…. ‘U restu… Pirchì ti vo’ abbassari a carcularlu?…

Anna: Ah, non l’ha’ a carculari?… Ah, no?… (a una controscena di Saru, che le esprime ch’egli è una vittima d’altri) – Si, si, ‘u sacciu, è ‘na frevi maligna!… Non nni sugnu gilusa, no, pirchì ‘u vidu, ‘u sentu, ca vo’ beni sulu a mia!… Ma iu pensu a lu mali ca po’ purtari ‘ssa frevi; si non a mia, ca ti cumpatisciu, pirchì vidu ca non si’ tu, ma è idda – ‘sta canazza arraggiata, ca non si sazia mai! – si non a mia, dicu, a tia… e perciò a mia e a ‘dda criaturedda nostra, di riflessu!… Non vidi ca si’ ‘mbriacu?… Ca t’affirran tuttu e non ti fa vidiri chiù chiddu ca fai?… Si iddu… si so’ maritu si nn’adduna?!… Sa pirchì ti pari, ca non haiu chiù paci, ‘nta lu me’ cori?… Ca mi staiu muta e non fazzu uno scandalu? – Ca non ci vo’ levu l’occhi ccu li jta?… Pirchì mi scantu di perdiri a tia!… Pirchì si chiddu ti scopri e t’ammazza è ‘nta lu so’ dirittu!…

Saru: Anna, bonu, bonu, ppi carità!… Non diri chiù nenti!… Non mi fari vergugnari e avviliri chiù di quantu sugnu virgugnatu e avvilitu!….. M’avissi sputatu ‘nfacci, ajeri!… Ti guardava… la guardava… guardava ad iddu… Si, hai ragiuni: frevi maligna!… M’ha’ scuncirtatu lu sangu, m’ha’ liatu li sensi e m’ha’ fattu perdiri la testa!… Frevi maligna!… (stringendo i pugni) – Ma la tagghiu!… Ppi quantu è veru Diu, la tagghiu!… (dolce e supplichevole) – E mi l’ha’ a dari tu, ‘ssa forza!… L’haiu a truvari ‘nta l’amuri to’, ppi la to’ paci e ppi lu me’ decoru!… Ppi livarimi ‘stu rimorsu, ccu tia e ccu iddu!… Benchì – sentimi – non l’haiu iu… ccu nuddu di tutti dui, e tantu menu ccu idda… Pirchì non vosi, iu, non vosi, no, no!… Non haiu vulutu mai, iu!… Ha statu idda, ‘sta ‘nfami, ca mi ci ha tiratu ppi li capiddi!… Non m’ha’ volutu lassari ppi curtu!… Sutta l’occhi toi stissi… sutta l’occhi d’iddu… – ca non sacciu comu ha fattu a non si nni addunari!… (riflettendo, roco) – … Si non si nn’addunau aieri!…

Anna: (allarmata) – Madonna mia!… (afferrandogli un braccio) – Hai ‘stu scantu?… Iu macari, l’haiu!…

Saru: (preoccupato) – Ti parsi macari a tia, ca si nn’avissi addunatu?… Mentri ca erumu a tavula, ah?…

Anna: Si!… E non sapeva chi fari, iu, ppi sviallu!…

Saru: (angosciato) – E doppu!… Doppu lu peggiu!… Quannu vi nni jstuu lassannucci suli, e iddu turnò!…

Anna: (con terrore) – Vi sorprisi?… (ha il tremito alle labbra e alle membra).

Saru: No… ma… quasi… Si mangiau ‘a fogghia – mi parsi! – Parrava masticatu… Pirchì ti nni jsti, Anna, pirchì ti nni jsti?!

Anna: Sperava ca ti nni vinissi ccu mia!… Non sapeva chi fari, ppi staccariti!… Ti guardava ccu lu cori ‘nta l’occhi, e tu non ti muvisti!…

Saru: Hai ragiuni, hai ragiuni, mugghiredda mia!… (se la stringe appassionatamente al petto) Tesoru miu beddu e santu!… Tu si’ la me’ salvizza, tu!… M’ha’ salvari, Anna: , m’ha’ salvari!… E… vidi?… Appena mi nni parrasti, ti cascai ‘nta li vrazza, è veru?… Senza negari, senza diri minzogni… Ti giuru ppi dda criaturedda nostra ca si non mi nn’avissi parratu tu, turnannu di fora t’avissi cunfissatu tuttu iu, spontaneamente!… L’aveva cca, (si mette la mano sotto il petto) comu un gruppu, ‘nta la vucca di l’arma, ca non mi faceva ciatari!… (stringendosi più forte a lei) – Non mi lassari, Annuzza, non mi lassari!…

Anna: No, no, ca comu ti lassu?… Pozzu lassari a tia, si mi dimanni aiutu accussì?… (ripresa dal terrore e dal tremito) Ma si’ certu – o Diu! – si’ certu, ca si nni accorsi?…

Saru: (notando lo sgomento di lei, per confortarla) – No, no… non ti scantari!… ‘U rimorsu mi fici vidiri chiù di chiddu ca era… No… pensu ca poi si misi a parrari tantu tranquillu… supra ‘a relazioni d’ ‘a perizia ca ficimu ‘nsemi… Mi desi ‘i carti…(battendosi una mano aperta sulla fronte) – Oh, a propositu!… Mi l’aveva scurdatu!… Ma si non haiu chiù ‘a testa!… Menu mali ca mi ci facisti pinsari!… L’haiu a firmari e t’ ‘a lassu cca, ca dici ca veni iddu, chiù tardu, a pigghiarasilla (apre un cassetto, toglie il rotolo delle carte del primo atto, lo spiega, lo depone sul tavolo e firma l’ultimo foglio).

Anna: Cca ha’ a veniri?… Iddu?…

Saru: Si… accussì mi dissi…

Anna: (pensando) – Si putissi appurari qualche cosa!…

Saru: Sta attenta, oh, ppi carità!…. Non nesciri discursu, si iddu non parra!… Avissi a fari peju?!… (la riabbraccia con effusione, poi) Ni nni jemu, Anna!… Ni nni jemu, di cca!… Haiu ‘a me’ prufissioni… tutti sannu ca sugnu un galantomu… e unni è ed è, un pezzu di pani non mi po’ mancari… E’ veru, Anna?…

Anna: (tenera, commossa) – Si, si… unni vo’ tu!… Veru è!… Iu nun haiu a nuddu, cca… Non haiu autru ca a tia… e ‘a zia Rachela, mischina!…

Saru: Si nni veni ccu nui!… Chiddu ca basta ppi dui bastirà ppi tri (guarda l’orologio, riprende la valigetta e, consegnandole le carte)– Vidi unni ‘i metti, ca iu mi nn’e’ jri.

Anna: (riassalita dal dubbio, lo guarda, con meraviglia e rimprovero) – E comu?… Tantu tempu prima, ti nni stai jennu?… Non ci manca un pezzu, ancora, ppi partiri ‘u trenu?…

Saru: (che comprende, offeso) – Ah, Anna, chi pensi?… Ancora suspetti di mia?… Doppu chiddu c’ha’ ‘ntisu?…

Anna: No… non dicu chissu…

Saru: Ca chi dici, allura?… (riabbracciandola, tra i baci) – M’haiu a fari ‘i canniggiaturi, in piazza… haiu a passari di ‘nt’ ‘o nutaru Firritu, a ritirari ‘a pianta d’ ‘u funnu, e poi di nni don ‘Nzulu, l’armeri, ppi pigghiarimi ‘i cartucci…

Anna: Hai ‘a cartuccera china!…

Saru: Chisti pp’ ‘i cristiani, su’… a mitragghia!… Mi passu a pigghiu chiddi di caccia… a pallini… (guardandola negli occhi, con occhi sereni). Mi dicinu ca unni jemu ci su’ pirnici… e si mi nni capita quarcuna… sacciu ca a me’ mugghiredda ci piaciunu!…

Anna: (rasserenata, giuliva, lo bacia) – Grazii!… (si ode il campanello d’ingresso e, sciogliendosi). Chista ‘a zâ Rachela, è!

Saru: Ca bonu è, va, ca ti lassu ccu idda.

Anna: Ah, chi dici, ca ‘a facemu curcari cca?….

Saru: No…. chi bisognu c’è?…. Domani sugnu cca!… Vo’ grapici. (Anna esce).

SCENA II.
La zia Rachela e detti.

Rachela: (entra, preceduta da Anna, si leva lo scialle, che depone su una sedia e, deponendo sul tavolo una boccettina con una mistura bianca) – Eccumi cca…. Dissi ‘u farmacista ca prima di dariccilla, o’ picciriddu, si divi agitari ‘a buccittina (a Saru) – E tu chi fai, parti?

Saru: Si, zia…. Ci raccumannu di tinirimi allegra, cca, a Annuzza!…. Non manca a vossia….

Rachela: Vattinni, vattinni tranquillu…. Arrivederci, e boni affari; ca nuautri, cca…. nni sapemu sentiri, ccu me’ niputi….

Saru: (stringendole la mano) – Vossia benedica…. (esce, tenendo il braccio attorno alla vita di Anna, che lo accompagna fino alla porta di uscita, di là).

SCENA III.
Anna e la zia Rachela

Anna: (torna, poco dopo, asciugandosi gli occhi).

Rachela: (che si è data, frattanto, a rassettare la stanza) – Ah, ah!… Nuvità!…. Me’ niputi ca chianci! Ammatula predicu, tu non canci mai, figghia!…. ‘U sacciu pirchì chianci!…. Pirchì ti persuadi ca to’ maritu nesci tantu tempu prima di partiri ‘u trenu, pirchì ha’ a jri a salutari a chidda!…. E tu, ‘nveci di chianciri, pirchì non ci dicevi: – aspetta, maritu miu, ca t’accompagnu! – e ci rumpevi l’ova ‘nt’ ‘o panaru!…. Chi pinseri avevi?… Pp’ ‘u picciriddu non c’era iu?…. M’arriordu ‘a sant’armuzza di to’ ziu, quannu aveva ppi testa quarche pinseri stortu….

Anna: (piangendo di tenerezza) – Ca quali, zia, no!….

Rachela: Si, mettimi ‘nt’ ‘o saccu, ora, ca sugnu picciridda!…

Anna: No, ci dicu, no, non pinsassi a cosi tinti!…. Nisciu prima pirchì divi jri in piazza, a farisi ‘i canniggiaturi…. poi ‘nt’ ‘o nutaru Firritu e poi nni don ‘Nzulu l’armeri….

Rachela: (mettendo un dito nella bocca aperta) – Ahum!…. Pezza di basalocca!…. E tu ci cridi?….

Anna: Si zittissi, si zittissi, ci dicu!…. Mi cunfissau tuttu, ora ora, chiancennu comu un picciriddu!…. E comu un picciriddu daveru è!…. Ca voli ajutu di mia, ca dici ca iu l’haju a sarvari…. Mi parrau cu lu cori ‘n manu, jancu comu la nivi!….. E di chissu, ‘ssa ‘nfami, s’ha’ apprufittatu, ch’è comu la cira!…. Criaturi, mi fici pena!…. Chi è iddu?…. Com’è ca m’ ‘a putissi pigghiari ccu iddu, si ‘u sacciu, ‘u sacciu ca non voli beni ad autru e non ha vulutu beni mai ad autru ca a mia?!…. Ah, zâ Rachela, si vossia mi cridi, fussi felici, ‘nta ‘stu mumentu, si non fussi pp’ ‘u scantu ca ‘u cumpari si nn’avissi addunatu!

Rachela: (meravigliata) – Chi dici?…. A ‘stu puntu, avissi arrivatu, to’ maritu?…. Di farinnillu addunari?….

Anna: No iddu, idda!…. L’haiu vistu ccu l’occhi mei, ajeri, a tavula!…. Mi nni addunai iu, fiuramuni si non si nn’addunau iddu!….

Rachela: (per confortarla) – Tu ti nn’addunasti pirchì ‘u sapevi…. chi c’entra?!….

Anna: Ma macari Saru, mi pari ca avissi ‘ssu scantu!….

Rachela: Signuri mei, viditi, ppi ‘na cajurdazza qualunchi, chi ‘nfernu ca po’ nasciri ‘nta du’ famigghi!…. E chissa d’accussì ‘u pigghia, a so’ maritu?…. E chi è, pazza?… N’ ‘o sapi ca si ci firria ‘u ciricoppulu!…. (notando che Anna ha il tremito alle labbra) – Nenti, Anna, non stari ccu pinseri, pirchì iu ‘u conusciu a Oraziu Pardu…. ‘u conusciu megghiu di so’ mugghieri…. Non sapi nenti, pirchì si si nn’avissi addunatu, Diu nni scanza e libiri, avissi fattu un macellu!…. Bah!…. Sta tranquilla, ca non sapi nenti! (si ode il campanello e va ad aprire).

SCENA IV.
Ninfa e dette.

Ninfa: (entra, tutta affocata in volto, preceduta da zia Rachela. La gioia le schizza dagli occhi ed è quasi convulsa) – Bongiornu, cummari!…. Unn’è, ‘u cumpari?…. Oraziu mi manna u ppi ‘ddi carti…. Dicitaccillu!….

Anna: (contenendosi, va a prendere le carte e, consegnandogliele, freddamente) – Cca ci sunnu ‘i carti…. Su firmati, pirchì Saru dissi ca ‘u cumpari si l’aveva a veniri a ritirari iddu….

Ninfa: (forte, per farsi Udire di là, dove crede sia il compare, ridendo) – Ah, ma iddu non potti veniri, pirchì si sta priparannu, ca ci arrivau l’ordini di partiri subitu ppi Biancavilla…. e mannò a mia!….

Anna: (c. s.) – E siti accussì cuntenta, ca parti vostru maritu?

Ninfa: Ca vui chi siti, appinata, ca parti ‘u vostru?…. Non mi pari veru, ca ogne tantu haiu ‘na jurnata di libirtà!… Chi vi pari, bellu, aviri ‘u maritu sempri cusutu e’ costi?…. Zâ Rachela, parrassi vossia!….

Rachela: (con intenzione) – Ca…. secunnu mariti…. e secunnu mugghieri, figghia!…. C’era ‘u miu, salaratu, ca si ‘u Signuruzzu non si l’avissi chiamatu cu iddu, mi l’avirria tinutu, no cusutu e’ costi, ma ‘nta ‘n’aricchia!….

Anna: (per vincere l’istinto irrefrenabile di gittarsi addosso alla impudente e farne uno straccio) – Va, iu ci dugnu ‘stu lattosiu ‘o picciriddu. Con permissu, cummari…. (prende la boccettina e va via).

Ninfa: (ad Anna prima che scompaia) – Avvirtitulu, ‘u cumpari!… (a zia Rachela , non avendo ottenuta risposta) – Chi è malatu, ‘u figghiozzu?…

Rachela: No, nenti…. ‘u stumacheddu!… (con intenzione) – So’ matri si potti pigghiari quarchi dispiaciri, ajeri….. ca ci nn’è sempri (pigiando sulle parole) – a causa di li mali genti, ca nun mancanu mai…. – ci desi latti straviatu e ci addugghiau ‘u corpu, criaturi!… Ma ora ci passa….

Ninfa: ‘U cumpari chi è, fora?…

Rachela: N’ ‘o sapiti?…

Ninfa: E quannu torna?…

Rachela: Dumani, dici….

Ninfa: No, dicu, quannu torna ora, prima di partiri!…

Rachela: Partiu….

Ninfa: (sconsolata) – Comu!… E ccu quali trenu?… ‘U trenu non parti e’ setti e deci?…

Rachela: Si, ma siccomu duveva sbrigari certi affari, prima….

Ninfa: Ah, si?… E unni, unni, ca me’ maritu…. già…. mi pari ca me’ maritu dissi ca partunu ‘nsemula e ‘u vulissi avvisari…. ‘U sapi, vossia, unn’è?…

Rachela: Chi sacciu, mi pari d’aviri ‘ntisu cu duveva jri ‘nt’ ‘o nutaru Firritu….

Ninfa: Ah, ‘nt’ ‘o nutaru, ‘nt’ ‘o nutaru…. e poi?…

Rachela: E nni don ‘Nzulu l’armeri, mi pari ca dissi…. Ma forsi a ‘st’ura è in chiazza, ca si sta facennu ‘i canniggiaturi….

Ninfa: Ca bonu, bonu…. allura mi nni vaju, iu…. Mi salutassi ‘a cummari…. (si avvia).

Rachela: E chi è, ccu tutta ‘sta furia?… Mancu aspittati ca torna, ‘a cummari, ppi salutalla?… V’ ‘a chiamu?…

Ninfa: (che s’è fermata, sulle spine) – No, no, non la disturbati…. Haiu primura…. ‘U sapiti com’è, Oraziu!… Mi dissi di fari prestu…. (scappando) – Arrivederci!… (scompare).

Rachela: Arrivederci!…

SCENA V.
La zâ Rachela e Anna.

Rachela: (forte) – Anna!… Vidi ca si nni ju…. ‘a cummari!…

Anna: (rientrando) – Si mi cridi, vossia, comu ‘a vidu, mi sentu acchianari ‘na cosa di cca (accenna al petto) ca si non fussi ppi tutti ‘i conseguenzi, mi vinissi un impitu di pistarimmilla sutta ‘i peri – ‘ssa sbriugnata ca m’ ‘u veni a scuncicari ‘nsina dintra!…

Rachela: Dici ca ‘u circava so’ maritu, pirchì hannu a partiri ‘nsemi, iddu e Saru….

Anna: ‘Nsemi, partunu?… (si preoccupa).

Rachela: N’ ‘a sintisti, ca ci arrivan l’ordini di partiri subitu?… E siccomu iddu va a Biancavilla, Saru a Troina, ‘a linia è tutt’una….

Anna: (c. s.) – Ah, perciò ‘nsemula, partunu!… (silenzio) – Zâ Rachela, ni nni jemu di cca!… Saru m’ ‘u dissi antura e iu non ci fazzu cangiari pinseri, certamenti….

Rachela: E a mia mi lassati sula, povira vecchia?…

Anna: Si nni veni ccu nui!… Iddu stissu, ‘u dissi: chiddu ca basta ppi dui, bastirà ppi tri… Vossia chi attaccagghi avi, cca?… Quannu ni nni jemu nuautri….

Rachela: Ca iu…. all’infora di ‘ddi quattru strusciuli c’haiu ‘n casa…. Tuttu ddocu è, ‘u me’ capitali!… Quann’è ura m’ ‘i vinnu…. Cioè, no…. Ora c’è Ciccia…. Ciccinedda, mischina!…

Anna: Quali Ciccia?…

Rachela: ‘A crapa martisa!… Cosi da ridiri, ccu ‘ssa crapa!… ‘U sai ca si curca ccu mia?… Certi discursi ca facemu, a’ notti!… Mi rispunni: beeeh…. comu ‘na cristiana!

Anna: E chi s’ ‘a curca, ‘nt’ ‘o lettu?…

Rachela: A tu ‘n’autra, ‘nt’ ‘o lettu!… Chi era, cristiana ppi daveru?… E’ peri ‘u lettu… Idda si metti addinucchiata supra ddi quattru zampitti, e s’appoia ‘a testa, ccu ‘dda varvitta, supira ‘u lettu!….

Anna: Armaluzza!… Ma pirchì n’ ‘a lassa ‘nta l’astricu, macari ‘a notti?….

Rachela: Ca pirchì s’ ‘a ‘rrobanu!… L’astricu e vasciu, scavarcanu ‘a cancillata, e s’ ‘a portanu ‘nta ‘n vidiri e svidiri!… Comu si purtaru a Nina e a Carulina!….

Anna: Cu’ eranu, ‘ss’autri?…

Rachela: ‘I addineddi paduvani!… T’ ‘i scurdasti?… Mi facevunu deci ova ‘a simana, in media, ca si vuscavunu ‘a spisa megghiu di du’ mammani!… ‘Na bella matina nesciu ‘nta l’astricu, ppi purtarici ‘u scagghiu… e non c’eranu chiù!… Cu’ fu, di notti a notti, si l’aveva cagniatu!…

Anna: Genti sapituri, àppuru a essiri…..

Rachela: D’ ‘u vicinanza, non po’ falliri!…

Anna: Vossia appi suspettu supra quarcunu?…

Rachela: Cirtizza, no suspettu!… E’ ca non aveva provi e mi puteva vuscari ‘na querela sparti, si no ‘u dinunziava!… Sugnu tantu sicura ca fu mastru Littiriu Lapuni, ‘u tamburineri!…

Anna: Chiddu ccu ‘dda varvazza di stuppa?…

Rachela: Chiddu, chiddu!… E a propositu, ti fazzu ridiri!… L’autru ajeri notti mi sunnava di vidillu arreri ‘u barcuni di l’astricu, ca guardava arreri ‘a pirsiana, ppi vidiri si durmeva… Iu vuleva fari vuci, chiamari ajutu, ma non puteva!… Maria, chi sonnu ‘nfami!… Iddu ammuttau ‘u barcuni, ca si rapiu a vanidduzza, trasiu a quattru peri, e strascinannusi cammira cammira, si ‘nficcò sutta ‘u me’ lettu!…

Anna: Chi dici, vossia?…

Rachela: Maria Santissima!… Benchì sonnu mi pari ancora di vidillu!… Di tantu in tantu s’affacciava, ccu ‘dda varvazza, arreri ‘a cuttunata, ppi vidiri si iu durmeva… E iu sempri ca non puteva nè gridari, nè parrari!… L’urtima vota mi parsi ca aveva ‘nt’ ‘a manu un cutiddazzu…

Anna: Gesù e Maria!…

Rachela: Fu tantu ‘u scantu, ‘nt’ ‘o sonnu stissu, ca m’arrusbigghiai!…

Anna: Menu mali!…

Rachela: Ca quali, senti!… Comu m’arrisbigghiai, sempri ccu ddu diavulu davanti l’occhi, vaiu ppi stenniri ‘na manu e toccu varva!… Sugnu morta – dissi – non è sonnu!… Iddu ppi daveru c’è ‘ncasa, mastru Lapuni!… Senza vuliri jettu ‘na sticcata e stava cascannu d’ ‘u lettu!… Di cu’ era, ‘dda varva ca tuccai?…

Anna: (sorridendo) – D’ ‘a capra martisa!…

Rachela: Di Ciccina, gnursì!… Ca finarmenti si desi a conusciri: beeeh!… E si cascava d’ ‘u lettu?… Iddu ca è ‘na muntagna!…

Anna: E vossia non fa autru ca cardari ‘dda lana, ppi fari crisciri ‘i matarazza!… Mi mi dici ‘na cosa: ci nni fa latti, ‘ssa crapa?…

Rachela: Si!… E dumani t’ ‘u portu… Bellu, cauru cauru, ccu tutta ‘a scuma….

Anna: E chi ci duna a mangiari?…

Rachela: Chiddu ca veni veni… Virdura, canigghia, scorci di muluni, di ficudinnia, d’aranci… muddica di pani… tuttu cosi, mangia!… ‘I vicini ‘u sannu, e m’ ‘i sarvunu, ppi Ciccina!…

Anna: (alzandosi) – Scurau (va a prendere un lume a petrolio sul cassettone e lo accende, poi si segna e recita una breve orazione a fior di labbra).

Rachela: (quasi contemporaneamente fa altrettanto, poi, dopo d’essersi risegnata) – ‘U picciriddu chi fici si cuitau?

Anna: Si, tantu beddu!… Si pigghiò ‘u lattosiu, chetu chetu, ci desi na sucatedda ‘a minnuzza e chiusi l’occhi a pampinedda, ccu dda vuccuzza aperta, umita umita!… Tantu biddicchiu… comu un angileddu!…

Rachela: È so’ patri, scurciatu!…. L’ha’ guardatu, cca sutta?… (fa cenno al collo dal lato sinistro).

Anna: Scurciatu!…. La stissa vucca, l’occhi stissi, e macari ‘u stissu disiu di cafè!….

Rachela: Ranni Diu!….

Anna: E comu conusci a so’ patri!….Accussì nicu, quannu ‘u vidi arrivari di luntanu, ci ridunu l’occhi, e m’abballa ‘nt’ ‘e vrazza!….

Rachela: (alzandosi) – Va, Annuzza…. vo’ rizzettiti, ca iu mi nni vaiu…. Dumani nni videmu…. Tu chi fai, ti fermi dintra?….

Anna: Pirchì?

Rachela: Ca pirchì si non ti fermi, mi portu ‘u chiavinu d’ ‘u licchettu e dumani matina, senza ca tu ti susi ppi grapirimi, ti vegnu a fari ‘u cafè e ti vugghiu ‘u latti…. Ma già, pensu ca ‘u chiavinu s’ ‘u purtò Saru, è veru?

Anna: No, Saru avi ‘u so’, cca ci nn’è ‘n’autru…. Allura, comu voli, zia…. ma non tantu prestu, ca iu, prima di l’ottu, l’ottu e menza, non mi vulissi susiri, dumani…. ‘Na vota ca Saru non c’è…. nn’apprufittu ppi dormiri tanticchia di chiù….

Rachela: No, all’ottu, all’ottu e menza vegnu iu…. tu, poi, ti susi quannu voi… quannu t’arrusbigghi da te stissa…

Anna: (sorride) – Va beni…. e tanti grazii, zâ Rachela (dandole una chiave che prende da sul cassettone) – Chistu è ‘u chiavinu…. vossia s’ ‘u sarva.

Rachela: (mettendo il chiavino in tasca) – Arrivederci, Annuzza (coprendosi le spalle dello scialle) – Bona notti, dormi tranquilla…. E non pinsari a nenti, ‘u senti?….

Anna: Vossia benedica (la accompagna per l’uscita – Breve scena vuota).

SCENA VI.
Anna sola, poi Oraziu.

Anna: (Rientra e dà un’ultima rassettata alla stanza, mette in ordine le carte del tavolo, passando presso l’immagine della Madonna si risegna, e le manda un bacio con la mano, poi prende il lume acceso e si avvia, un po’ stanca, verso l’uscio di fondo; ma prima di raggiungerlo si ode il campanello dell’ingresso e si ferma. Attenta un po’ quasi parendole impossibile che abbiano suonato alla porta di casa sua. Il campanello risuona, pian pianino, e allora, senza muoversi, parlando a sè stessa) – E cu’ po’ essiri…. a ‘st’ura?…. ‘A zâ Rachela no, pirchì si purtò ‘u chiavinu…. (forte) – Cu’ è?

Oraziu: (dall’interno) – Amici.

Anna: Amici, cui?….

Oraziu: (c. s.) – Grapiti, cummari, iu sugnu!….

Anna: (trasalisce e va ad aprire, in preda quasi allo sgomento – Dall’interno) – Vui, cumpari?…. (riapparendo, seguita da Oraziu) – Successi cosa a Saru?…. Ppi carità, cumpari, parrati…. Chi siti scuru ‘nfacci!…. Saru?…. Parrati: Saru?!….

Oraziu: (ironico) – Tantu beddu, non stati ccu pinseri….

Anna: Ma comu!…. Non aveuru a partiri ‘nsemi?…

Oraziu: (grave) – Iu partivi…. iddu ristau!….

Anna: Comu?!…. Partistuu, e siti cca?

Oraziu: Mi jttai d’ ‘u trenu!….

Anna: (con un sussulto) – Vi jttastuu d’ ‘u trenu?…. Comu?!…. E pirchì?!….

Oraziu: Appena fu fora ‘a stazioni, apprufittai ca rallintau ‘a cursa, ‘nt’ ‘a vutata di ‘u Canalicchiu, e mi jttai…. ppi veniri cca!….

Anna: Cca?…. E Saru?

Oraziu: Ah, Saru?…. Saru m’accumpagnau finu ‘a stazioni…. poi…. fincìu ca si scurdau di passari d’ ‘u nutaru, ppi pigghiarisi ‘a pianta…. dici ca senza ‘a pianta non puteva partiri…. e parti dumani matina.

Anna: (c. s.) – E unn’è, ora?…. ‘U vinistuu a circari, è veru?

Oraziu: No…. a me’ casa è!….

Anna: (c. s.) – Ah…. v’aspetta ddà?….

Oraziu: (con un sorriso tra l’amaro e il sarcastico) – Ca quali… non m’aspetta!…. Sapi ca sugnu partutu!…. Mi vitti partiri!…. A ‘st’ura è beddu, letu e tranquillu, abbrazzatu ccu me’ mugghieri!…

Anna: (impallidendo) – Cumpari, chi diciti?….

Oraziu: (guardandola, come meravigliato) – Chi n’ ‘o sapiti, vui?

Anna: Iu?!….

Oraziu: Mi pareva ca vi nn’aveuru addunatu!…. A d’ora, ca ‘u sacciu, iu!….

Anna: (ha un nuovo sussulto e si passa una mano sulla fronte e tra i capelli, come in atto di disperazione).

Oraziu: Nenti, non vi tramutati, cummaruzza!…. Non mi viditi?…. Sugnu tantu bellu, calmu, iu!….

Anna: (punto rassicurata) – Ma…. chi vuliti fari?…. Chi vinistuu a fari, cca?…. (istintivamente va a far scudo della sua persona davanti l’uscio della camera, quasi temendo si voglia offendere la sua creatura).

Oraziu: (che tutto comprende, con il solito sorriso). – Chi vi scantati, pp’ ‘u picciriddu, cummari?…. Chi c’entra, iu figghi chi nn’haiu?…. Di ‘ssu latu, iddu non m’ha offisu….. Si m’avissi offisu supra un figghiu miu… allura si, avissivu ‘u mutivu di scantarivi pp’ ‘u picciriddu…. Ma iddu ccu me’ mugghieri sula, m’ha offisu….

Anna: E allura?!… Chi v’ ‘a vulussivu pigghiari, ccu mia?…

Oraziu: Cummari… ‘u sapiti comu si dici?… Occhiu ppi occhiu e denti ppi denti.

Anna: (c. s.) – Chi sintiti diri?

Oraziu: (freddo come una lama e risoluto) – Iddu si ju a curcari ccu me’ mugghieri e iu mi vegnu a curcari ccu so’ mugghieri!…

Anna: (indietreggiando, con ribrezzo, offesa, fiera, sdegnata). – Ah!… Chissu vulissivu fari?…

Oraziu: No iu, cummari…. iddu, voli ca fazzu chistu!…

Anna: (con disprezzo). – E a mia, vui, non ci aviti pinsatu?…

Oraziu: E iddu, a mia, chi ci pinsò?…

Anna: Ma ppi cu’ m’aviti pigghiatu, a mia?…

Oraziu: Pirchì, cummari, chi vulissivu diri, di no?…

Anna: E m’ ‘u dimannati?… A mia?…

Oraziu: (come stupito). – No?…

Anna: (con un grido). – No!…

Oraziu: ‘U ripititi?… (la fissa negli occhi).

Anna: (come sputandoglielo in faccia). – No!

Oraziu: (torvo). – Sta beni, cummari! (avviandosi, con il cipiglio dell’uomo assetato di vendetta e risoluto). – Vi salutu!…

Anna: (intuendo una tragedia). – Unni jti?!… Chi faciti?!…

Oraziu: (si volta e, accompagnandosi col gesto, esclama). – ‘U ‘mmazzu!…

Anna: (caccia un urlo disperato, gli corre incontro e, afferrandolo, convulsa, per un braccio). – No, no, ppi carità!…. Vi cunsumati!… Cunsumati du’ famigghi!… Pinsati a ‘dda criaturedda ‘nnuccenti, ca sta durmennu!…. Ppi carità, ppi carità!… Mi jettu a li vostri pedi, cumpari!… (si china).

Oraziu: (sollevandola). – No, non aviti a fari chissu, cummari!… E ‘o vostro picciriddu ci aviti a pinsari vui, non ci haiu a pinsari iu!…

Anna: (disperata) – Ma chi vuliti, di mia?…

Oraziu: Non v’ ‘u dissi?…

Anna: E criditi ca ‘na fimmina comu mia po’ cediri a ‘na cosa accussì mustruusa?!…

Oraziu: E criditi ca un omu comu mia po’ suppurtari chiddu ca ci fa vostru maritu?…. V’ ‘a pigghiati ccu mia?… Ccu iddu vi l’aviti a pigghiari!…

Anna: Signuruzzu miraculusu, datimi lumi, ca mi stannu partennu li sensi!… Ma iu…. povira disgraziata ‘nnuccenti, chi soddisfazioni vi pozzu dari?…

Oraziu: Tutta!… La soddisfazioni giusta!… Chidda ca mi spetta!… Facemu pari e patta e cu’ chiù ci misi, chiù ci persi!…

Anna: (come una forsennata) – Vui pazzu siti, pazzu… e mi vuliti fari nesciri pazza a mia!… Ammazzatimi, chiù tostu!… Megghiu morta, ca fari chissu!…

Oraziu: Cummari, ‘i denti aviti a stringiri, e l’aviti a fari!…

Anna: (c. s.) – No!

Oraziu: Sì!…

Anna: No!!…

Oraziu: Ca chi tantu ribrezzu, vi fazzu?

Anna: No, no vui, l’azioni ca mi vuliti fari fari, mi fa ribrezzu!…

Oraziu: Ah, si non sugnu iu, allura, è nenti!… L’azioni non la faciti vui…. iddu v’ ‘a fa fari!…

Anna: (supplichevole) – Ppi carità, ppi carità, turnati in sensi!…

Oraziu: Iu in sensi perfetti, sugnu…. E v’ ‘u dimustru, cummari: (accostandosele, persuasivo) – Vui chi vuliti?…… Ca mi nni vaiu, è veru? (a un cenno di si di Anna) – E unni?… Unni mi nni vaiu?… ‘A lucanna?… Pp’aspittari c’agghiorna…. nesci iddu, d’ ‘a me’ casa, e trasu iu?… ‘U me’ postu è occupatu, ‘u sapiti sentiri?… E niscennu di cca…. e jennu jntra….. – ca va, mittitivi ‘nt’ ‘e me’ panni!… Ccu tuttu ca siti ‘n’apa di meli, ‘na pampina di paradisu, arrivannu dintra, e truvannuli ‘nsemi, vui, chi facissivu?… Macari ca non fussivu ‘ntinziunata, niscissivu ‘u revolviri e tirassivu o’ toccu, a cu’ casca casca!… – (accalorandosi) – Ppi forza!… Ppi forza, cara cummari!…. È ddà…. ‘nt’ ‘o me’ lettu, a ‘st’ura!…. Abbrazzatu ccu me’ mugghieri!…. (col sangue agli occhi) – Ca si la vasa!… Ca si pigghia li so’ vasuni!…. Ed iu lu sacciu comu si vasanu!…. (l’afferra, convulso e mentre lei si divincola, come ossessionato se la stringe al petto, la palpa tutta, se la bacia, furente). – D’accussì, vui m’aviti a abbrazzari a mia!…. D’accussì m’aviti a vasari!….

Anna: (con un supremo sforzo si scioglie, lo graffia tutto come una leonessa ferita, lo percuote al viso gridando) – No, no, lassatimi!…. Lassatimi!…. Gridu!…. (poi cade a terra, esausta).

Oraziu: (si scosta, con la mano sulla guancia offesa e sanguinante, la fissa, torbido, poi esclama, con voce da belva) – Ppi la cruci di Diu, faciti cuntu ca siti viduva!… (si precipita per uscire).

Anna: (sollevandosi, con un ultimo sforzo, lo chiama, con un urlo disperato) – No!… Ppi carità, no!… Ristati!… Ristati, ppi carità!…

Oraziu: (si ferma e, con un ghigno di soddisfazione) – Ah, restu?!… (accostandosele, piani piano) – E nni vasamu, comu si vasanu iddi?… Nn’abbrazzamu comu s’abbrazzanu iddi?… (stende la mano verso di lei, che sta sollevandosi).

Anna: (istintivamente scostandosi) – No!… (ma vedendolo rifarsi bieco, si abbandona un’altra volta, chiudendo gli occhi, per non vedere).

Oraziu: (c. s.) – Restu!… (mentre Anna si contorce in terra, come una serpe, e si mette tra i denti un fazzoletto, per morderlo di disperazione, egli si scioglie rapidamente la cintura con la rivoltella nel fodero, e la depone sul cassettone, poi, con un sorrisetto satanico di soddisfazione, si china e cerca di sollevarla) – Susiti!….

Anna: (con un ultimo sforzo, a mezza voce, supplichevole, angosciata) – No!…. No!….

Oraziu: (passandole le mani sotto le ascelle e sollevandola, sghignazza quasi) – Ca quali no!… Ca quali no!….

Anna: (priva di forze, vinta, non oppone più resistenza).

Tela.

‘A vilanza (La bilancia)
Dramma in tre atti – 1917
di Nino Martoglio e Luigi Pirandello

Introduzione e biografia di Nino Martoglio
Prim’attu
Secunn’attu
Terz’attu

»» Pirandellu ‘n sicilianu

Introduzione al Teatro di Luigi Pirandello

Se vuoi contribuire, invia il tuo materiale, specificando se e come vuoi essere citato a
collabora@pirandelloweb.com

ShakespeareItalia

Skip to content