A birritta cu’ i ciancianeddi – Secunn’attu

Premessa
Personaggi, Prim’attu
Secunn’attu

In Italiano – Il berretto a sonagli

A birritta cu’ i ciancianeddi - Secunn'attu

A birritta cu’ i ciancianeddi – Secunn’attu

Scena I

Donna Biatrici e La Gnà Momma

DONNA BIATRICI: (tutta sconvolta, scarmigliata, su le furie, presso l’uscio di sinistra, grida verso l’interno a la Gnà Momma): ’Un fa nnenti! Subitu, pigghiati comu veni veni! Purtati ccà! portati ccà!

          s’avvia verso l’uscio a destra aperto, poi torna indietro

Nenti… vegnu a pigghiari puru iu! Vui jiti!

GNÀ MOMMA (comparendo dall’uscio a sinistra sovraccarica di biancheria): Oh mamma mia, signurina, staju murennu… Ma chi voli fari ora voscenza, chi voli fari?

DONNA BIATRICI: V’haju dittu chi chista ’un è cchiù casa mia! Subitu! Jiti a jittari sta robba nnô baùllu, ddà.

          indica l’uscio a destra

Iu v’êpigghiu l’autra! Stasira ê scurari fora di ccà!

          La Gnà Momma, sempre lamentandosi, via con la biancheria per l’uscio a destra. La Si-Donna Biatrici, per l’uscio a sinistra. Poco dopo, rientrano in iscena dai due usci opposti: la Gnà Momma a mani vuote, Donna Biatrici carica di biancheria.

GNÀ MOMMA (accorrendo, per levarle la biancheria): Dàssi ccà! dàssi ccà! dàssi a mmia!

DONNA BIATRICI (ricusando): Lassatimi fari! Jiti a pigghiari ’u restu vui! V’haju dittu ch’ê scurari fora di ccà stasira!

          Via per l’uscio a destra.

GNÀ MOMMA: Oh bedda Matri Maria!

          Via per l’uscio a sinistra. Poco dopo, dall’uscio a destra si sente un gran grido di Donna Biatrici.

GNÀ MOMMA (a precipizio, rientrando in iscena): Chi fui? Signurina, chi fui?

DONNA BIATRICI (atterrita, tremante, convulsa, rientrando dall’uscio a destra): Un scurpiuni! Un scurpiuni tan-tu, accussì! mi nisciu di mmezzu ’a biancaria!

GNÀ MOMMA: E chi fici? chi fici? un scurpiuni pi daveru?

DONNA BIATRICI: Gnursì! Tantu! Mi passau di ccà, di supra ’a manu, poi d’ ’u vrazzu!

GNÀ MOMMA: E ’a muzzicau? ’a muzzicau?

DONNA BIATRICI: No! Fici subitu accussì e ’u fici cadiri! Taliati… armenu mi pari ca ’un m’avissi muzzicatu…

GNÀ MOMMA: Nonsi… nenti… nenti… Ma forsi era quarchi virmuzzu di cascia…

DONNA BIATRICI: Lu tradimentu era! lu tradimentu ammucciatu ccà – ’nmezzu ’a biancaria di lu lettu – ’u viditi? Ma cci scacciai la testa, comu vosi Diu!

GNÀ MOMMA: Ah, sissi? ’U potti arrivari cu ’u pedi?

DONNA BIATRICI: ’U scurpiuni? Si nni scappò! A stu tradituri cci scacciai ’a testa, comu vosi Diu! – Jiti, jiti a pigghiari l’autra robba – Ma jittai tuttu ’nterra iu ddâ dintra… Gna Momma, viniti… – cu’ sa, ristau sutta a quarchi linzolu, e mi scappa fora di novu…

GNÀ MOMMA: Cci cridi ca mi scantu puri iu? Sugnu… ’u sapi Diu comu… ’Un haju cchiù sangu nni li vini, signurina mia… Ah chi fici voscenza! chi fici! S’avissi datu ’ntisa a mmia!

DONNA BIATRICI: ’Un mi sustati, gna Momma! Fici chiddu c’avia a fari. Allistemunni! Jiti a pigghiari ’a robba ca ô scurpiuni ccà, cci pensu iu…

          Mentre le due donne s’avviano per gli usci opposti, una furiosa scampanellata alla porta.

GNÀ MOMMA: Oh matri di Diu! E cu’ sarà?

DONNA BIATRICI: Forsi è ’u diligatu chi mmi veni a dici…

GNÀ MOMMA: Vergini Maria, moru!

DONNA BIATRICI: Chi mi vuliti fari pigghiari li cimi? C’aviti di scantarivi vui? Cu vi cci ammisca? chi cci aviti a spàrtiri voi?

GNÀ MOMMA: Nca pi voscenza, signurina! Chi mi scantu pi mmia?

DONNA BIATRICI: ’Un vi nn’incarricati di mia! Jiti a gràpiri. Si è ’u diligatu, ’u faciti trasiri ccà e cci diciti c’avissi pazienza un momentu. ’Un mi pozzu prisintari accussì!

          Via per l’uscio a destra. La Gnà Momma va ad aprire per la comune. Poco dopo si sentono grida dall’interno, e quindi entrano la Si-Donna Assunta Labella seguita da Don Fifì che tiene per le braccia la Gnà Momma e la scrolla furiosamente. Madre e figlio sono ansanti, anch’essi sconvolti.

Scena II

La Si-Donna Assunta Labella, Don Fifì, La Gnà Momma, poi Donna Biatrici

DONNA ASSUNTA (correndo con le mani per aria, prima verso l’uscio a destra, poi verso l’uscio a sinistra e gridando): Beatrici! Beatrici! Unn’è? Unn’è? Beatrici! Beatrici!

          entra per l’uscio a sinistra, sempre gridando

GNÀ MOMMA (difendendosi da Don Fifì che la investe): Ncà s’ ’a pigghia cu mmia, signurinu?

Don Fifì (investendola): Cu vuim’ ’a pigghiu, gnursì! cu vui, vecchia stolida! L’obbligu vostro era d’avvirtiri a mmia!

DONNA ASSUNTA (rientrando dall’uscio a sinistra): Unn’è me’ figghia? Dicitimi unn’è! Beatrici! Beatrici!

DONNA BIATRICI (accorrendo alle grida dall’uscio a destra e buttandosi tra le braccia della madre): Mamà! Mamà! Ah, matruzza mia!

          scoppia in singhiozzi

DONNA ASSUNTA: Figghia mia! figghia! Chi facisti? chi facisti? Ti cunsumasti, figghia!

GNÀ MOMMA (c.s.): Ma chi avia a vèniri, signurinu, si vosi fari tuttu pi forza d’ ’a so’ testa, senza sèntiri a nuddu!

DON FIFÌ: E vui viniavu nni mia!

GNÀ MOMMA: ’Un vosi! ’un vosi! Cci ’u dissi tanti vôti, mara di mia! – È veru, signurina? Cci ’u dicissi voscenza! “Si rivurgissi a so’ frati ch’è omu! Parlassiccinni prima ’a so’ matruzza ca cci po’ dari boni cunsigghi!”

DONNA ASSUNTA: Ah comu, nenti mancu a mmia nn’avivi a dici, figghia scunsigghiata?

DON FIFÌ (afferrando per il braccio la sorella e strappandola dalla madre): Vurria sapiri chi cci chianci ora! ’U sai c’hai misu tuttu un paisi suttasupra?

DONNA ASSUNTA: L’arristaru, figghia, l’arristaru!

GNÀ MOMMA: A ’u signurinu? Matri di Diu!

DONNA ASSUNTA: E puru a idda!

GNÀ MOMMA: Puru a idda?

DONNA BIATRICI: Tutti dui? Cci haju piaciri! Chistu è chiddu chi vulia!

DONNA ASSUNTA: Ma chi dici, figghia!

DON FIFÌ: La vrigogna? lu scannulu?

DONNA BIATRICI: Sì, sì, lu scannulu! e la vrigogna supra di iddu!

DON FIFÌ: E supra di tia, armalazza! Chi ti figuri chi cci hai guadagnatu cu sta pazzia chi facisti?

DONNA BIATRICI: Ah! ca pozzu riciatari, si Diu voli! E chi cci haiu datu la lizzioni chi si  miritava! Sugnu libera! sugnu libera!

DON FIFÌ: Libera? Pazza. Chi libera? Ca ti nni veni a casa nni mia ora, senza putiri cchiù nèsciri ’u nasu fora d’ ’a porta, cu tutti l’occhi supra di tia, cu’ sa ti vidinu moviri un jiritu! Senza cchiù statu, né schetta né viduva né maritata!

DONNA BIATRICI: ’Un mi nni ’mporta, ’un mi nni ’mporta nenti, basta ca ’un viju cchiù a iddu! Mi stava priparannu ’i me’ robbi pi jiriminni! Avi d’arsira chi mi priparu!

DON FIFÌ: E ajeri iu era ccà! (alla madre). ’A vitti, ajeri, e mi parsi chi quarchi cosa stava cuncirtannu! – Dimmi una cosa, fu dda sbannuta chi ti truvai ccà?

GNÀ MOMMA: Chista, chista sbannuta, sissi, signurinu! Ca cci lu gridai iu, si cc’era cuscenza ’a cunsumari accussì una famigghia!

DONNA ASSUNTA: Ma cu’ è? cu’ è? cu’ fui?

GNÀ MOMMA: Donna Rocca ’a Saracina, signura!

DONNA ASSUNTA: Ah – oh Diu! cu cchista, figghia, ti mittisti?

DON FIFÌ: Cci ’a truvai ccà, cci dicu, tutti dui a pani e caciu!

DONNA ASSUNTA: Fu idda allura; fu idda ca t’ ’u misi ’ntesta?

DONNA BIATRICI: ’Un m’ ’u misi ’ntesta nuddu! m’ ’u misi ’ntesta iu! pi falla finita una volta e pi sempri!

DONNA ASSUNTA: Ma comu tu, Fifì, ’un ti ’mmaginasti?

DON FIFÌ: Mi putia ’mmagginari chistu? C’arrivassi fino a stu puntu? E appi ’u curaggiu di chiamari ccà a Don Nociu e di mannarinnillu nPalermu!

GNÀ MOMMA: E si figurassi ora c’arriva stu galantomu!

DONNA ASSUNTA: E trova a so’ mugghieri arristata!

DON FIFÌ: Quannu cci ’a vulia purtari ccà! Cci ’u dissi davanti di mia!

GNÀ MOMMA: Ma cci la purtau, signurinu! cci la purtau doppu chi voscenza si nni ju!

DON FIFÌ: Ccà?

GNÀ MOMMA: Sissi! Mentre cc’era ’u diligatu.

DONNA ASSUNTA: ’U diligatu?

DON FIFÌ: Chi diligatu?

DONNA BIATRICI: Brava, gna Momma, sicutati, sicutati a fari ’a spia vui!

GNÀ MOMMA: Oh signura! ma ’u sta vidennu c’accusanu a mia? e hannu raggiuni! pirchì quannu cci jvi a chiamari ’u diligatu, iu avia a cùrriri nnô signurinu ccà ad avvirtirlu, e nun lu fici, pi obbidiri a voscenza!

DON FIFÌ: Ma nni quali diligatu jìstivu? Nni Spanò? certu!

GNÀ MOMMA: Sissignura!

DON FIFÌ: E figuramunni! Stu gran curnutu! ’Un cci parsi veru!

DONNA ASSUNTA: Ma comu? criatura di to’ patri, e fici chistu? e nun ti scunsigghiau?

DON FIFÌ: Quant’è bona, vossia, mamà! Cci l’avia a scunsigghiari? ’Un cci parsi veru, cci dicu! putiri mettiri li manu di supra a unu, quannu cci tocca di fari tantu di cappeddu a tutti li schifiusi chi cci fannu li corna cu so’ mugghieri!

DONNA ASSUNTA: Ah, quannu mai sti cosi, sti purcarii, li fimmini di la nostra casa! Oh, figghia mia, e chi fa chistu una signura? Mettisi accussì ’mmucca di tuttu lu paisi? E di cui pigghiasti, figghia? Sempri ritirati, nuatri, tant’anni!

GNÀ MOMMA: Muntuata pi daveru, voscenza, tant’anni! la so’ prudenza! sempri cu li labbra cusuti!

DONNA ASSUNTA: Eppure nni vitti, gna Momma!

GNÀ MOMMA: Su canciati l’èbbichi, signura!

DONNA ASSUNTA: E ’un aviatu a pinsari a mia, figghia? Sugnu vecchia, e chi pozzu règgiri a sti colpi iu? Dumani iu mou… – già mi sentu mezza morta…

DON FIFÌ: Vossia s’avi a stari cueta, mamà, e ’un si nn’avi a pigghiari! Idda si vosi jittari ’nmezzu ’i pedi di li bestii, e cci resta!

DONNA ASSUNTA: E chi ’un è figghia mia, Fifi? e chi ’un è to soru?

DON FIFÌ: Cci pensa ora ch’è me’ soru? Avia a so frati ccà, ajeri! Chi cci avemu a fari ora iu e vossia? Sulu purtarinnilla a casa, pirchì certu ccà ora, cu’ so maritu, ’un po’ cchiù stari.

DONNA BIATRICI: E cu’ cci voli stari? Tu macari eri cuntenti chi Don Nociu mi purtassi a so’ mugghieri ccà! tutti dui – iu e idda – ccà, sutta ’u stissu tettu!

DON FIFÌ: Pezza di bestia! Chiddu fici di tuttu p’impediriti di fari sta fuddia! E ti vulia purtari a so mugghieri ccà pi chistu! Ma ora, ora ti vogghiu! ora ca torna e trova tuttu stu ballu di virgini!

GNÀ MOMMA: Chistu è lu me scantu, signurinu! Ci pinsassi, voscenza! E cci lu dissi iu, a la signura! cci l’arricurdai davanti a dda sbannuta!

DON FIFÌ: Farà cosi di pazzi! cosi chi nun lu putrannu tèniri centu diavuli! E avi raggiuni! avi raggiuni! avi raggiuni!

DONNA ASSUNTA: Vidi nni quali lazza ti mittisti, figghia mia?

          Si sente sonare forte alla porta.

GNÀ MOMMA: Oh mamma mia, iddu è! E comu si fa? comu si fa?

DON FIFÌ: Po’ èssiri, sì: ’a cursa di Palermu arriva ora…

GNÀ MOMMA: Oh, signurinu, iu mi scantu a jiri a gràpiri!

DONNA ASSUNTA: Veni, jiamuninni, jiamuninni nuatri, Biatrici!

DONNA BIATRICI: ’Un mi scantu di nuddu iu, mamà!

DON FIFÌ: Jiti a gràpiri, gna Momma! Cci sugnu ccà iu!

GNÀ MOMMA: Cci vinissi voscenza puru, signurinu!

DONNA BIATRICI: Ma chi vi scantati? Si so mugghieri fu arristata, si l’avi a pigghiari cu idda e no cu mmia! Jiti a gràpiri, ca cci parlo iu, cu stu galantomu!

DON FIFÌ: Tu ti nni vai dda dintra cu ’a mamà, e finiscila cu st’arii d’Orlannu, ca ’a casa poi cci pensu iu, a faritilli passari!

DONNA BIATRICI: Chi? Vidi ca iu mi nni pozzu stari sula ca me’ doti e cu ’u mantenimentu ch’iddu m’avi a passari!

DON FIFÌ: Puru chistu sai?

DONNA BIATRICI: Tuttu sacciu! E sti storii l’avemu a finiri!

          Nuova scampanellata alla porta.

DON FIFÌ: Va, vattinni, ca po’ nni parlamu! Jiti a gràpiri, ca vegnu puru iu.

DONNA ASSUNTA: Veni, figghia, veni…

          Via per l’uscio a destra con Biatrici.

Scena III

Il delegato Spanò, Don Fifì, La Gnà Momma, poi Donna Biatrici e Donna Assunta

DON FIFÌ (rimasto davanti la porta di fondo): – Ah, è lei, Delegato!

SPANÒ (entrando): Aservirla, si-Don Fifì!

DON FIFÌ: Ah sì, un bellu serviziu, un bellu serviziu ha resu lei alla famigghia, cci assicuru! E avemu motivu di ringrazziarla e di ristariccinni grati!

SPANÒ: Lei mi ferisci, si-Don Fifì!

DON FIFÌ: Ma comu, scusassi, chistu è ’u modu di prucediri d’un amicu versu una famigghia, di cui lei, santu Diu, ha ricevutu tantu beni?

SPANÒ: Ma perciò cci dicu ca lei mi ferisce – mi ferisce nel mio sentimento più sacro! Io un pubblico funzionario sugnu, si-Don Fifì!

DON FIFÌ: Grazii tanti! ’U sapemu! Ma io sto dicendo all’amico! Comu? Lei veni ccà…

SPANÒ: Chiamato dalla signora!

DON FIFÌ: Va beni – e si ricivi una denunzia?

SPANÒ: Ma aspittassi! iu prima ho fatto di tuttu – e la Signora – dov’è? dov’è? – lu po’ diri – ho fatto di tuttu, don Fifi, per persuadere la signora…

DON FIFÌ: E nun avia a vèniri nni mia, lei?

SPANÒ: Cu la denunzia già sporta?

DON FIFÌ: Ma pi fariccilla ritirari!

SPANÒ: Lei non canusci a sua sorella, allura cci sacciu a diri! M’ha minacciatu di purtariccilla lei direttamenti al signor Commissario, dichiarannucci ca io – ah, eccula ccà! eccula ccà!

          Entrano donna Biatrici e donna Assunta dall’uscio a destra.

SPANÒ (accorrendo a baciar la mano alla Si-Donna Assunta): – Signura mia bedda – no… cci vogghiu vasari ’a manu… – e lei, signura Biatrici, ma cci dicissi qua a suo fratellu…

DONNA ASSUNTA: Mi pari inutili, signor Delegatu; inutili, caro Fifì, fari sti rimostranzi, ora…

DONNA BIATRICI: Del restu, ’u diligatu avi raggiuni: fui iu, fui iu, sissignura, ca ’u minacciai di jiri nnô commissariu ad accusarlu ca ’un mi vulia fari giustizzia; e chi s’ ’a denunzia ’un s’ ’a pigghiava iddu, l’avirria jutu a cunsignari iu stissa a ’u cummissariatu!

SPANÒ: La sta sintennu? Ma si tortu iu haju, Don Fifì, Si-Donna Assunta ca iu… – privo di Dio, aduru comu una matri! – vede? lei mi fa piangere, si-Don Fifì! – Si tortu iu haju, è per eccesso d’amicizia, perché la nostra posizione, a tenere quest’ufficio qua nel paese nativo, è la cosa cchiù ’nfami chi si putissi immaginari! – Ma scusi, mi potevo truvari iu di facci a facci e mèttiri li manu di supra, iu, al cavalieri Fiorìca, a don Agatino Fiorìca, iu? E allora che ho fatto? Per eccesso d’amicizia, la più grande delle sciocchezze! Ecco, ecco, di questo, di questo cchiuttostu lei, si-Don Fifì, mi dovrebbe rimproverare!

DON FIFÌ: Ma insumma chi fici? chi successi? si po’ sapiri?

SPANÒ: Successi, ca ’un putennu fari iu stu servizziu, cci ho mandato un altro, il mio collega Logatto, forestiere, di Calabria! Chi mai l’avissi fattu! Ignoranti! testa di calabbrisi! Fici una frittata di cent’ova!

DON FIFÌ: Arristau a tutti dui, ad Agatinu e a idda!

DONNA BIATRICI: Ma fici ’u so doviri, mi pari! Fici chiddu c’avia a fari!

DONNA ASSUNTA: Zitta tu figghia! ’un sai chiddu chi ti dici!

DON FIFÌ: Chi forsi ’i truvaru ’nsèmmula? Dicissi’nsumma comu fu!

SPANÒ: Eccu… –’nsèmmula e non ’nsèmmula… ma la flagranza nun cc’è – e chista è una cosa granni! – Anzi iu criu che allo stato degli atti si po’ dimostrari chi ’un cc’è nenti di nenti – nenti – assoluto!

DON FIFÌ: E allura? Pirchì l’arristaru allura?

SPANÒ: Ncà pirchì non ero io! Ecco il mio rimorso! Ma avi a nèsciri! stasira stissu avi a nèsciri, cci lu prumettu e cci lu giuru, si no, ’un mi chiamu cchiù Spanò!

DON FIFÌ: Si ’un mi voli diri comu fu!

SPANÒ: Ah, eccu – Fu così. Logatto, medianti la chiavi data dalla signora, s’appustau, è veru? nnô cammarinu dô scagnu. Quannu li guardii bussarono alla porta di ddà banna, di li dui cammari di Don Nociu Pàmpina, e intimarono d’apriri in nomu di la liggi – il cavaliere – comu idda scinnìu ad apriri – chi fici? naturalmenti fici pi rientrari nni lu scagnu…

DONNA BIATRICI: Ah! eccu! ’U vidi? Perciò era dda intra? E avianu aperta ’a porta di mmezzu!

SPANÒ: Sissignura.

DONNA BIATRICI: E comu l’avìanu aperta, si Don Nociu l’avia chiusa e m’avia purtatu ’a chiavi ccà? Eccu la prova! la prova ch’è veru!

SPANÒ: Nonsignura! Non è prova, signura!

DONNA BIATRICI: Comu nun é prova?

SPANÒ: Catinazzòla ’nglisi, signura! Hannu tutti dui chiavi.

DONNA BIATRICI: Dui chiavi, ’u sapemu! Una Don Nociu e una me’ maritu!

SPANÒ: Nonsignura. Risulta dal verbali. Il cavaleri ha dichiaratu chi – arrivatu dô viaggiu – ’un putènnusi figurari di non truvari al suo posto Don Nociu – vidennusi tuttu sporcu dô viaggiu, il galantomo – e avennu fretta di vidìri la corrispondenza arrivata duranti la sua assenza – su’ paroli dô verbali – bussò, dici, alla porta di mmezzu per domandaricci alla moglie di Pàmpina il mezzo di lavarisi almenu li mani.

DONNA BIATRICI (con stridula risata): Ah già! già! li manu! Pi lavarisi li manu, mi figuru!

SPANÒ: Ma li manu, il galantomo! duvennu aprìri la corrispondenza…

DON FIFÌ: ’Un cci dassi cuntu! sicutassi!

SPANÒ: E allura idda, la moglie di Pàmpina, dici, cci fici passari l’autra chiavi – eccu! l’autra chiavi chi avia idda – di sotto la porta!

DONNA BIATRICI: Uh! ma taliati chi bella cumminazioni!

SPANÒ: Come di fatto s’è constatato – signora – chi veramenti la chiavi cci po’ passari. Il cavaleri, difattu, era in maniche di camicia – decentissimu!

DONNA BIATRICI: E idda? com’era idda? com’era? com’era?

SPANÒ: Era… eccu… era…

DONNA BIATRICI: ’U dicissi! Tantu, risulta dô virbali!

SPANÒ: E allura cci sacciu a diri, che neanche era in cammisa!

DONNA BIATRICI: Nuda? era nuda?

SPANÒ: No – che dice, signura? – Più che ’ncammisa! Fadetta e cammisa – comu vannu le donne pi casa – donne di bassu cetu, s’intenni – in questa stagione, cu sta calura ca iu – privo di Dio, sugnu tuttu culatu… – Più che cammisal… Un pocu spallata, la cammisa; vrazza di fora… – cammisa di donna, si sapi!

DONNA BIATRICI: Eh già – basta ca ’un ’i truvari nudi a tutti dui!

DONNA ASSUNTA: Biatrici! Ma comu parli accussì, figlia? ’Un ti canusciu cchiù!

DON FIFÌ: Virgogna! virgogna! davanti a un omu!

DONNA ASSUNTA: Su’ cosi di diri, chisti?

DONNA BIATRICI: Ammucciamu! ammucciamu! già! riparamu! vistemuli, sti vrigogni! Armenu cu cammisa e fadetta! ca ’un si scannaliassi nuddu! Li vrazza di fora, lu pettu di fora, ’un fa nenti! Cu sta calura! ’A virgogna è dirli, sti cosi! Farli è nenti!

DONNA ASSUNTA: Ma chi ti sta niscennu ’u sensu, figghia?

DON FIFÌ: Nun capisciu, signor diligatu, pirchì l’arristaru a tutti dui allura? Si ’u virbali è negativu!

SPANÒ: Ma ’un cci ’u dissi? – Quantu a la donna, l’arristaru… per la… per la scollatina, vah! soverchia… – ca cci parsi soverchia a ’u diligatu, ma si po’ scusari benissimo – E il cavalieri l’arristaru perché – lei si l’immagina, comu si vitti mèttiri li manu di supra, diventò un diavulu, una furia scatinata! – Ci fussi statu iu, avirria cumpatutu, macari si mi timpuliava, m’avissi pigghiatu li tumpuluna, per amicizia… Ddà tistazza di calabbrisi inveci si ncurnàu chi cci avi a fari ’u prucessu per ingiurii e vie di fattu – e ’u vosi arristari. – Ma nesci, don Fifi – farò l’umani e divini cosi – stasira stissa ne-sci, e Logatto s’avi a stari cuetu.

DON FIFÌ: Si non risulta nenti!

SPANÒ: Nenti! Perquisitu tuttu, anche la borsa di viaggiu e la giacchitta ca ’u cavaleri s’avia livatu…

DONNA BIATRICI: Ah, puru ’a giacchetta? puru ’a vurza di viaggiu? E mi dicissi una cosa: ’un cci truvari pi casu un certu gulè cu ’i pinnenti, ch’iddu cci avia prumisu di purtaricci di Palermu?

DON FIFÌ: Ah, era chistu, ’u gulè cu ’i pinnenti chi t’avia accattari Don Nociu?

DONNA BIATRICI: Chistu, chistu… (a Spanò) Un cci ’u truvaru? Mi dicissi ’a virità?

SPANÒ: Ma cu cci ’u dissi a lei di stu gulè? Donna Rocca ’a Saracina?

GNÀ MOMMA: Sissi, idda! idda!

SPANÒ: E puru a mmia, ’u dissi! Fu ca ’a mogghi di Don Nociu, sciarriannusi cu li vicini ca la buffunianu pi tutti l’aneddi ca teni a li manu – si vantau ca una matina di chisti avia a cumpariri, pi fari raggia a tutti, cu un gran gulè cu i pinnenti ncoddu. – Chistu è tuttu u discursu! – ’U sapi cchiuttostu, signura, chi si truvau nnâ vurza di viaggiu d’ ’u cavaleri? Un libriceddu di missa, tantu, nicu nicu, un amuri – cu ’a ligatura d’avoriu e ’i paggini tutti dorati…

DONNA ASSUNTA: ’U vidi, figghia? pi ttia!

SPANÒ: E una scatula di mandorli agghiazzati…

DONNA ASSUNTA: Chiddi chi piacinu a ttia!

GNÀ MOMMA: Ncà ’un cci ’u dissi iu ca l’ha trattata sempri comu una rigginedda!

DON FIFÌ: Pezza di ’ngrata!

Donna Biatrici si rovescia piangente sul seno della madre.

SPANÒ (soddisfatto, approva ammiccando l’intenerimento di donna Biatrici, e poi dice a Don Fifì): – Ma saria prudenti però, Don Fifi – se, come spero, arrinesciu a fari nèsciri ’u cavaleri stasira stissu – ca ’a signura ’un si facissi truvari ccà…

DONNA ASSUNTA: Ah certu… certu…

DON FIFÌ: Ora nn’ ’a purtamu â casa cu nnui…

SPANÒ: Almenu pi quarchi jornu… Bisogna cumpatiri… Avi un diavulu pi capiddu, ’u galantomu! e minaccia di fari cosi di l’autru munnu!

DON FIFÌ: Avi raggiuni! avi raggiuni! Iu ’un sacciu chiddu chi farria!

SPANÒ: Ma cci passa! doppu un jornu cci passa! Cosi chi si dicinu. Tra pochi giorni tuttu tornerà tranquillu, cuetu… – Privo di Dio, ch’è bella, signura, la santa paci domestica…

          Si sente sonare il campanello, forte.

GNÀ MOMMA (con spavento): E chistu Don Nociu è!

DON FIFÌ: E cu cci pinsava cchiù?

SPANÒ: Già – Era partutu. – E ora?

DONNA ASSUNTA: Como s’avi a fari? comu s’avi a fari pi stu puvureddu?

GNÀ MOMMA: Ma cu’ sapi chiddu chi farà iddu, avi a dici, signura!

SPANÒ: Forsi è megghiu nun ricivirlu ccà!

DON FIFÌ: No, è megghiu ricivirlu, anzi, e circari di faricci sèntiri ’a raggiuni tra mia e lei!

SPANÒ: Già, già – ma vidissi chi farà certu una gran battaria!

DON FIFÌ: E cci ’a facissi fari! Basta chi poi…

GNÀ MOMMA: Maria, chi trimuri c’haju pi tutti li carni…

DONNA BIATRICI: Chi mi nn’ê jiri iu, cu ’a mamà?

DON FIFÌ: Mi pari!

DONNA ASSUNTA: jamu, jamu, figghia, lassamuli ’ntra iddi omini…

          Via con Biatrici per l’uscio a destra.

DON FIFÌ (a la Gnà Momma che s’avvia con le altre donne): Unni jiti vui? Senza storii, va jiti a gràpiri!

SPANÒ: ’Un aviti paura, cci sugnu qua io!

La Gnà Momma, via, tremando, per l’uscio in fondo.

Scena IV

Don Nociu Pampina e detti, tranne Donna Biatrici e Donna Assunta

GNÀ MOMMA (rientra subito, rinculando): Maria Santis-sima! Un mortu è! Trasiu e s’assittau!

DON FIFÌ E SPANÒ (accorrendo): Chi fui? chi fui?

          Entra nel frattempo Don Nociu, cadaverico, con l’abito e anche la faccia imbrattati di terra, la fronte ferita; il colletto sbottonato, la cravatta sciolta, gli occhiali di tartaruga in mano. Subito Don Fifì e il delegato Spanò gli si fanno attorno, premurosi e costernati, egli scuotono con le mani la polvere dal vestito.

DON FIFÌ: Ma comu? chi fui, Don Nociu?

SPANÒ: Chi cadistivu? chi cadistivu?

DON NOCIU (piano, lugubre): – Un piccolu sturbu… Mi si ruppiru l’occhiali…

DON FIFÌ (correndo per una seggiola, mentre il delegato ne prende un’altra, e un’altra la Gnà Momma): Assittativi, assittativi…

SPANÒ: Ccà, assittativi!

DON NOCIU: Non seggo. Grazii.

DON FIFÌ: Assittativi ccà. Pirchì no?

DON NOCIU (guardandolo fermo): Pirchì no..

SPANÒ: Ma s’ ’un vi riggiti a dritta?

DON NOCIU: Nun dubitassi… Ora… ora ripigghiu li spiriti… – Ma tantu, mi nn’ê jiri subitu. – ’A signura?

SPANÒ: La signura è di là, Don Nociu, e…

DON FIFÌ: Capiriti ca nni stu momentu ’un po’ parlari cu vui…

DON NOCIU: E c’avi a parlari? Un cc’è bisogno chi parla più – dopo il fatto.

DON FIFÌ: Ma ’u fattu, caro Don Nociu, non è comu vui forsi vi criditi!

SPANÒ: Negativo, negativo – verbali assolutamenti negativo!

DON FIFÌ: ’U sintiti? V’ ’u dici ’u diligatu! V’assicuru ca ’un aviti propriu raggiuni di stari accussì!

DON NOCIU: Lo dice anche lei?

SPANÒ: Ma no – gli atti! gli atti lu dicinu! Il verbali, Don Nociu?

DON NOCIU: E quando lo dice il verbale!

DON FIFÌ: Ma certo! Comu no, scusati! Se un fattu risulta assolutamenti infondato!

SPANÒ: Per con-sta-ta-zio-ne le-ga-le!

DON FIFÌ: Duviti ammettirlu!

DON NOCIU: Nun haju difficultà. – Cci haju a cunsignari alcuni oggetti a la signura.

DON FIFÌ: Ah, chiddi chi ritirastivu di Palermu? ’I putiti cunsignari a mia, si vuliti.

DON NOCIU: Nun haju difficoltà. – Mi pari cchiù giustu però, una vota chi c’è ccà il signor Delegato, ca cci li cunsignassi a iddu.

DON FIFÌ: Ma sì, a iddu o a mmia…

          al delegato

Su’certi oggetti chi Don Nociu jìu a ritirari di Palermu…

SPANÒ: Va beni, va beni…

DON FIFÌ (a Don Nociu): Ma ’i putiti lassari puru ddocu…

           indica con sdegno il tavolino

DON NOCIU: E lei poi duna tantu pisu a li formalità d’un verbali?

DON FIFÌ: Chi cc’entra? chi diciti? Nel verbali cc’é la constatazzioni d’un fattu, comu v’ha dittu ’u diligatu!

SPANÒ: Precisamenti! Legali!

DON NOCIU: E va beni! E questa dev’esseri puru constatazioni legali di n’autru fattu: – ca iu cci cunsignai ccà a ’u diligatu, questi oggetti, perché io fui mannatu d’â signura…

SPANÒ: Lo so, lo so, Don Nociu!

DON NOCIU: Lo sapi? – Allontanato con quest’incarico. – E lei devi custatari il fatto che iu – da umile servitore – sugnu jutu e sugnu turnatu, disimpegnannu l’incaricu e cunsignannu ccà, comu cunsignu a lei, questi oggetti (trae di tasca i due astucci) – Unu – e due – Non voglio altro.

SPANÒ: E chi faciti ora?

DON NOCIU: Nenti. Mi nni vaju.

DON FIFÌ: Comu? accussì vi nni jiti?

DON NOCIU: Volevo parlari a la signura. Non si può. Nun haju cchiù chi fari ccà, e mi nni vaju.

DON FIFÌ: Ma chi cci avissivu a diri vui, scusati, a la signura?

          Gnà Momma di dietro, fa più volte con una mano sotto il mento segno di no, di no, a Don Fifì.

DON NOCIU (voltandosi, scoprendola in quel gesto e rifacendoglielo): E chi aviti ’u sugghiuzzu vui, Gnà Momma? ’un putiti ciatari? Pi vostra norma, iu guardu ’nterra e cuntu li stiddi, puru senza occhiali! –

          accostandosi a Don Fifì

Chi forsi lei si scanta a farimi parlati cu so’ soro?

DON FIFÌ: Mi scantu? E di chi m’ê scantari? È chi mê soru, vi dissi, nni stu momentu nun po’, pirchì tantu iu, quantu ’u diligatu ccà, e quantu me matri chi si trova ddà cu idda, cci avemu dimustratu e fattu tuccari cu manu la fuddia chi fici; e vi sacciu a diri, Don Nociu, chi nn’è pentutissima! pentutissima!

SPANÒ: Altro che! Chianci!

DON NOCIU: Chianci?

DON FIFÌ: Chianci, chianci pirchì ccà ’u delegatu vi po’ diri chiddu chi iu cci haju arrizzulatu!

SPANÒ: Terribbili!

DON FIFÌ: V’assicuro, Don Nociu, chi vui nun cci putriavu diri nenti di chiù di chiddu chi cci haju dittu iu!

DON NOCIU: E chi si figura che cci avissi a diri iu a una signura? Sua sorella nun ha fattu autru chi pigghiari ’u me’ nnomu – ’u me’ pupu – si ricorda ca ajeri iu cci parlai di li pupi? – ’u me’ pupu, ’u jittau nterra e – supra – una carcagnata!

          commosso fino alle lagrime si prova ad alzarsi in piedi

Ma pirchì? pirchì puru idda, a signura,

          quasi piange e stenta a parlare

si critti scarpisata. – Li nostri posizioni – ’nfunnu – sunnu uguali; iu di ccà – idda di ddà. – Chi cc’ê diri? Una sula e simprici dumanna cci vulia rivorgiri – e no a idda, a so’ cuscenza!

DON FIFÌ: E chi dumanna?

DON NOCIU: Chi dumanna! Si cci dicu ’a so’ cuscenza, ’u pozzu diri a lei?

          con scatto improvviso, aprendosi la redingote e presentandosi al delegato

– Signor Delegato, mi circassi…

DON FIFÌ (tirandolo indietro): Ma no! ma chi cc’entra!

SPANÒ: Vui siti un galantomu, Don Nociu!

DON NOCIU: No, no, mi circassi, mi circassi! – E poi, nun cc’è lei qua, Don Fifì? ’un cc’è lei, Delegatu? E mi piaci, anzi, mi piaci chi cci fussi lei ccà prisenti e vidissi lu cori… lu cori d’un omu chi chianci pi daveru e chi fa sangu… pirchì a mmia m’hannu assassinatu… assassinatu…

           scoppia in improvvisi e irrefrenabili singhiozzi

DON FIFÌ E SPANÒ: Ma no! ma no! ma chi diciti! ma si ’un cc’è raggiuni! assicurativi, Don Nociu!

DON NOCIU: ’Un haju c’assicurarimi! – Sta dumanna sula, a la signura – in prisenza vostra – mi cci ’a vuliti lassari fari?

DON FIFÌ: Ma sì! ma sì! Eccu ca vi la chiamu, Don Nociu!

          chiamando dall’uscio a destra, senza uscire dalla scena

– Beatrici! Mamà! vinissiru ccà! Ccà, Beatrici!

Scena V

Donna Biatrici, Donna Assunta e detti poi, infine, vicini e vicine di Casa Fiorìca

DON FIFÌ (a Biatrici che entra con la madre): Vidi chi Don Nociu ccà t’avi a rivolgiri un sacciu chi dumanna.

DONNA ASSUNTA (pietosamente): Oh povureddu, chi facci ch’aviti! Siti firutu?

DON NOCIU: È nenti, signura… ’U cchiù è pi l’occhiali ca mi si ruppiru – Cci viju e nun cci viju… – Ma tantu, ’un haju cchiù chi vidiri… –

          a Biatrici

Sta dumanna sula, eccu, a lei, signura Beatrici: – Cridi lei – (lassamu jiri ’u fattu, chiddu chi successi stamatina – lassamu jiri tuttu) – credi lei, in coscienza, chi avia raggiuni di fari chistu, nonostanti ca iu ajeri – presenti suo fratello don Fifi.. .

DONNA ASSUNTA (cercando d’interrompere): Ma sapemu tuttu, Don Nociu!

DON FIFÌ: Chi macari cci purtastivu a vostra mugghieri ccà!

DON NOCIU: Pirmittissiru – lassassiru diri a idda! Pirchì po’ dàrisi chi la signura, nunostanti tuttu, avissi vulutu anchi colpiri a mmia, cridennusi d’aviri tutta la raggiuni di farlu. – È chistu, signura? Rispunnissi – in coscienza!

DONNA BIATRICI (esitante): No… iu… iu…a vui…

SPANÒ: Ma si ’un ci pinsau, a vui, Don Nociu! Scusati, tant’è veru ca vi vosi alluntanari. V’ha mandato in Palermo, dunque?

DONNA BIATRICI: Eccu… già… comu dici ’u diligatu…

DON NOCIU: Ah, nonsignura! Chi lei ’un avissi pinsatu a mmia, ’un è possibili! Pi du’ uri iu ccà ajeri ’un fici autru chi mèttimi davanti a lei, grapennucci l’occhi…

DONNA BIATRICI: E pirch’issu appuntu vi vosi mannari ’nPalermu! P’aviri manu libera ccà supra vostra mugghieri e me maritu!

DON NOCIU: Senza pinsari a mmia?

DONNA BIATRICI: Gnurnò. Vi dicu c’a voi ’un cci pinsai.

DON NOCIU: E chi ero iu? nenti? Peddi d’allisciari? Lei mi jittàva a ssolu; mi pigghiàva accussì… comu una cosa qualunqui… – mi mittia di latu… – m’apparicchiava intantu stu bello muccuni prilibbatu ccà – pi farimillu truvari caudu caudu poi al mio ritorno? Doppu chi iu, ajeri – dui uri – ccà cc’è don Fifi – a mettiri ’i manu avanti! – Ma iu vogghiu ammettiri tuttu, signura, vogghiu trasiri ’nnâ so cuscenza, finu nfunnu, e ammettiri macari chi lei nun si fussi fattu scrupulu di colpiri anchi a mmia pirchì – secunnu lei – iu sapia tuttu ’u chinu d’ ’a mpanata – e mi stava zittu. – È chistu? mi dicissi! È chistu?

DONNA BIATRICI: Eh… una vota ca ’u diciti vui stissu… gnursì, è chistu…

DON NOCIU: E annunca, a unu chi – mittemu – è guerciu, lei chi fa? cci appenni un cartellinu a li spaddi: – “Popolo! È guercio”? –

DONNA BIATRICI: No… chi cc’entra?

DON NOCIU: Sissignura, lassamu ’u guerciu chi si nni ponnu addunari tutti senza bisognu d’ ’u cartellinu. – Lei mi deve pruvari che unu, uno solo , signora, in tuttu lu paisi avissi pututu suspittari di mia quello che lei ha creduto – che unu sulu mi putissi vèniri a diri nfaccia: – Nociu, tu sì beccu e lu sai!

(a una voce):

DON FIFÌ: Ma no! ma cui? ma nuddu!

SPANÒ: Ma a cui putiva viniri ntesta!

DONNA ASSUNTA: Ma chi diciti, Don Nociu!

GNÀ MOMMA (c.s.): Ma veru a nuddu, Signuri, ’ncuscenza!

DON NOCIU (dominando le esclamazioni): Ma la signura potrebbe diri: – Si ’un lu sapianu l’autri, era notu a vui e tantu basta! – E veru? è veru? Nun lu nigassi! Iu haju bisognu d’ ’a so cuscenza, signura, e no di virbali! – È veru?

DONNA BIATRICI: E veru, sì!

DON NOCIU: Ah, signura! – Iu ora nun cci parlu pi mmia – parlu in ginirali! – E chi po’ sapiri lei, signura, pirchì unu tanti voti arrobba, pirchì unu tanti voti ammazza, pirchì unu tanti voti – mittemu – làriu, vecchiu, scarsu – pi l’amuri d’una donna chi cci teni lu cori strittu comu nto’ ’na tinagghia, ma chi intantu ’un cci fa diri ahi, ca subitu cci l’astuta supra la vucca cu una vasata, per cui iddu, stu poviru vecchiu, si squagghia e si ’mmriàca – chi po’ sapiri lei, signura, cu quali dògghia ’ncorpu, cu quali suppliziu stu vecchiu si po’ suttumettiri finu a lu puntu di spartìrisi l’amuri di sta fimmina cu n’autru, riccu, galantomu – si poi massimamenti sta fimmina cci duna la sodisfazzioni chi lu patruni è iddu e chi li cosi su’ fatti in modu chi nuddu putissi sapiri nenti? – Parlu in generali! Nun parlu pi mmia! – È comu una chiaga, chista, signura – una chiaga vrigugnusa ammucciata – e lei chi fa? pigghia sta chiaga e la scopri pubblicamenti? – Lassamu stu discursu e vinemu a nui! Iu, signura, sapia chi lei avia suspetti supra di me mugghieri e di so maritu. – Gilusia! – e chi cc’è? cu’ ’un n’avi, quannu si voli beni? – Cumpatisciu puru li delitti, signura mia, e si figurassi si un duvia cumpatiri a lei p’ ’a gilusia! – E vinni ccà apposta, pi farla parlari, sfugari. Avia un suspettu? Nun cci lu vulia livari, pirchì sacciu chi sti suspetti, cchiù si vonnu livari e cchiù si cunfermunu! Si lei parlava seriamenti cu mmia, iu mi nni turnava a casa e cci dicia a chidda: – “Ammogghia sti robbi e jamuninni!” – Oggi, mi prisintava a ’u cavaleri: – “Signor cavaleri, baciu li manu, ’un pozzu stari cchiù cu lei!” – “Pirchì?” – “Ah pirchì nun pozzu stari cchiù cu lei: ho altri affari!” – Così si fa. – E pirchì si figura ca cci purtai ccà ajeri a me’ mugghieri iu? Ncà pi farla scatasciari, signura – per farla esplodere – Si mittianu ’i cosi nchiaru, e ’un si scatinava tutta sta timpesta chi lei cuvava dintra! Nun nni vosi sèntiri nenti, lei, mi vosi jittari a ssolu, assassinari – e ch’ê fari iu ora? m’ ’u dicissi! ch’ê fari? M’ê suppurtari sta tagghiatina di facci? m’ê jiri accattari ’na bella tistera cu dui pinnacchi pi fari la me cumparsa ’nmezzu o’ paisi? e tutti li carusi m’hannu a jiri cantannu: – beee … beee … – davanti e darreri, e iu – bellu pacificu – l’è jiri ringrazziannu?

DON FIFÌ: Ma pirchì? unni? chi tagghiatina di facci? chi tistera? chi carusi? Si ccà ’un cc’è nenti!

SPANÒ: Niente! Assoluto!

DON NOCIU: Ca ’u dici ’u virbali – è veru? Ma cu voli ca cci cridi a stu virbali, doppu tuttu stu scànnulu: guardii, diligatu, surprisa ’ncasa, arrestu?

SPANÒ: Va beni! Ma con risultatu negativo! E dunque?

DON NOCIU: Signor diligatu, su’ tacchi d’ogghiu, chisti, ca ’un si levanu cchiù! – La genti dirà: “Si tratta d’u cavaleri! Accummudaru ogni cosa!” E comu restu iu? – Lei, signura, si putia pigghiari stu piaciri, si si cridia ca so’ maritu s’avissi misu cu ’na picciotta schetta, ma senza frati né patri! – Cci dava ’na lezzioni a so’ maritu – ’un cc’eranu autri omini p’ ’u mezzu – e tuttu putia finiri accussì! – Ma ccà cc’era un omu, signura! Comu nun pinsau a mmia lei? chi sugnu nenti, iu? – Lei ha jucatu: s’ha passatu stu piaciri; ha fattu arridiri tuttu un paisi; dumani fa paci cu so maritu – e iu? – pi voscenza finiu tuttu! – e iu? restu cu ’u virbali ca ’un risulta nenti? ca ’un cc’è statu nenti? ca ’a signura ha jucatu? e tutti mi l’hannu a vèniri a diri nfacci, cu l’occhi appinati: “Nenti, Don Nociu… jucàu… ’a signura jucàu…” –

          staccando netto

– Signor diligatu: mi tuccassi ’u pusu.

           gli porge il polso

SPANÒ (stordito): Comu? pirchì?

DON NOCIU: Mi tuccassi ’u pusu. – Dicissi si cci senti un battitu di cchiù. Iu cci dicu ccà, cu la massima calma – testimoniu lei, testimonii tutti – chi stasira stissa, o dumani, iu, a me’ mugghieri, appena nesci e mi torna ’ncasa – cci spaccu la testa.

          subito

E ’un ammazzu a idda sula, chi forsi ci farria un piaciri ccà a la signura! haju ammazzari puri a iddu, a ’u cavaleri – pi forza! pi forza!

DON FIFÌ E SPANÒ (afferrandolo, mentre le tre donne gridano e piangono): Chi è? – Vui siti pazzu! – Chi ammazzati? A cu’ ammazzati?

DON NOCIU: A tutti dui! Pi forza! Nun nni pozzu fari ô menu! Nun l’haju vulutu iu!

DON FIFÌ: Vui, nun ammazzati a nuddu, pirchì nun aviti nudda raggiuni d’ammazzari! Ma puri ca l’avissivu, cci semu ccà nuatri ca vi l’impidemu!

SPANÒ: Ci sono io!

DON NOCIU: Signor delegatu, mi l’impedisci oggi, mi l’impedisci dumani… ’U sapi comu si dici? Tintu cu è mortu nnô cori di n’autru! – Iu sugnu calmu, signor delegatu. Lei m’è testimoniu ca iu nun vulia chistu: fici di tuttu, per nun cci arrivari; ma ora cci sugnu; mi cci jittaru nni stu fossu! Cu ’a facci tagghiata, davanti a lu paisi, s’ ’u mittissiru ntesta tutti – iu nun cci restu! ’un cci pozzu ristari!

DONNA BIATRICI (sorgendo): Ma si v’ ’u dicu iu, si v’ ’u dicu iu, Don Nociu, chi nun n’aviti nudda raggiuni?

DON NOCIU: M’ ’u dici lei? ora, signura? Lu ricanusci ora ch’ ’un avia a mettiri nni sti cimenti un povir’omu? Troppu tardu, signura! troppu tardu!

DON FIFÌ: Ma scusati! S’ ’u ricanusci idda stissa, ca ’un cc’è statu nenti!

DON NOCIU: Stu “nenti” don Fifi, nun l’avi a diri cchiù!

DON FIFÌ: Ma s’ ’u scannulu è statu p’una fuddia!

DONNA ASSUNTA: P’una fuddia! p’una fuddia, Don Nociu!

SPANÒ: P’una vera fuddia d’ ’a signura!

DON FIFÌ: ’U dici idda stissa! E ’u cunfirmamu tutti! Una fuddia!

DON NOCIU (colpito da una idea, raggiante): – Oh ch’è bellu! oh ch’è bellu! Sissignura, pacificamenti! Oh ch’è bellu! – Sissignura, si po’ aggiustari tuttu pacificamenti! Ah chi respiru! Mi mittirria a ballari pi lu gran pisu chi m’haju livatu di lu pettu!… Li me’ manu ponnu ristari puliti… e mi li vasu! mi li vasu! – Lei, signura, si va vesti subbitu subbitu…

DONNA BIATRICI: Iu? pirchì?

DON NOCIU: Sintissi a mmia, si jissi a vestiri! ’un pirdemu tempu!

           guarda l’orologio

Cciarriva! cci arriva!

DONNA BIATRICI: Ma pirchì?

DON FIFÌ: Chi dici?

SPANÒ: ’Unn’avi a jiri, ’a signura?

DON NOCIU: Vui, Gnà Momma, e lei, signura Assunta, cci jissiru intantu a priparari un pocu di biancaria, di robbi, ntâ valigia! Prestu, allistemunni! ’Un cc’è tempu di perdiri!

DONNA BIATRICI: Ma ch’ê fari? ch’ê partiri? unn’ê jiri? Chi vi niscìu ’u sensu?

DON NOCIU: A mmia? Nonsignura! A lei, chi fici sta fuddia! ’U ricanusci don Fifi, ’u ricanusci ’u diligatu – ’u ricanuscemu tutti – e dunque lei è foddi e si nni va ô manicomiu!

(a una voce):

DON FIFÌ: Comu? Chi?

DONNA ASSUNTA: Me’ figghia? Chi diciti?

DONNA BIATRICI: O manicomiu? iu? iu, ô manicomiu?

DON NOCIU: ’Un cc’è bisognu dò manicomiu. Ntò ’na casa di saluti. Tri misi, signura! Villeggiatura!

DONNA BIATRICI: Cci aviti jiri vui ô manicomiu! vui! Nisciti fora! nisciti fora di ccà! subbitu fora!

DON NOCIU: Signura, unni mi manna? Vidissi ca è nni l’interessi so!

SPANÒ: Ma vi pari chi su proposti, chisti, di fari?

DON FIFÌ: Unni semu?

DON NOCIU: Puru lei, Don Fifì? ’Un capisci chi cchistu è l’unicu rimeddiu? Pi idda stissa! Pi lu cavaleri! Pi tutti! Nun vidi chi cci ha misu ’na mascara macari a ’u cavaleri? e cci avi a dari puri a iddu sta sudisfazzioni davanti a lu paisi! – Si dici – “È pazza!” – e ’un si nni parla cchiù! Si spiega tuttu! – “Pazza – pazza ca s’ ’a purtaru”– e sulu accussì iu ’un aju cchiù nenti chi cci fari; mi disarma! dicu: – “È pazza! – Mi nni pozzu fari d’una pazza?” – e basta! ’U cavaleri ’un avi cchiù chi murtificarisi! – E idda si va fa’ tri misi di villeggiatura! – Sbrigassisi, ca perfettu è accussì! E avi a partiri stasira stissu!

DON FIFÌ: Giustu è! Giustu è! (a Biatrici) ’U senti? Sarria pi finta!

DONNA BIATRICI: Cu’? Ma tu sì pazzu! Iu, ô manicomiu? Ma ’u senti chi dicinu, mamà?

DONNA ASSUNTA: Figghia, sarria p’ ’un rimediu!

SPANÒ: Mi pari perfettu a mia!

DONNA ASSUNTA: Chi manicomiu, figghia, no!

DON FIFÌ: Nnô, ’na casa di saluti, privata. Ti nni vai ddà, p’ ’un paiu di misi…

SPANÒ: E pinsassi, signura, chi accussì ’u cavaleri…

DON NOCIU: ’U cavaleri? Ma a mmia lei prima di tuttu avi a cunsidirari!

SPANÒ: Gnursì, puru a vui! Si dicu ca mi pari perfettu!

DONNA BIATRICI: Ma cui? iu? Iu m’è pigghiari ’a numinata di pazza davanti a tuttu lu paisi?

DON NOCIU: E davanti a lu paisi lei pubblicamenti ’un ha spurcificatu a tri pirsuni? ’un cci ha misu ’u bullu a unu d’adulteru, di libertinu, a n’autra di sgualdrina, a mmia di beccu? Ah, lei ’u voli diri sulu ca fici una pazzia? Nun basta, signura mia, doppu ’u scannulu ch’ha fattu! – L’avi a dimustrari! Avi a essiri pazza – pazza di chiudiri!

DONNA BIATRICI: Pazzu di chiudiri siti vui!

DON NOCIU: Nonsignura, lei – per il suo beni! E ’u sapemu tutti ccà ch’è pazza – e lavi a sapiri tuttu ’u paisi! Stasira stissu! S’avi a sapiri chi lei è partuta, accumpagnata di so frati, p’una casa di saluti. Pazza di ligari! C’avi a essiri pi sempri, signura? Tri misi, cci dicu! Vah, ca una villiggiatura è!

DONNA ASSUNTA: Biatrici, mi pari ch’è l’unica!

SPANÒ: Si lassassi pirsuadiri, signura!

DON FIFÌ: Vidi? T’ ’u dici puru ’a mamà…

DON NOCIU: E nun cci voli nenti, signura, cridissi, a fari ’a pazza! Cci ’u ’nsignu iu comu si fa! Basta chi si metti a diri ’a virità nfacci a tutti: ’Un cci cridi nuddu, e tutti ’a pigghianu pi pazza!

DONNA BIATRICI (fremente, convulsa):– Ah, ’nnunca voi ’u sapiti c’haju raggiuni! E chi avia raggiuni di fari chistu!

DON NOCIU: Nonsi, chi raggiuni! Avi a vutari ’u fogghiu, ora! E si vota ’u fogghiu, cci leggi: ca ’un cc’è cchiù pazzu ô munnu di cui cridi d’aviri raggiuni! – Si nni fissi! -Si po’ risolviri cu na villiggiatura, signura – e cu l’inestimabili piaciri di fari pi tri misi la pazza pi daveru – chi cci pari cosa di nenti, chista? Pazziari! Ma si putissi pazziari iu comu pari a mmia! sfirrari, signura, pi daveru tutta ’a zona pazza, ncarcàrimi ’ntesta finu a li gigghia ’a birritta cu ’i ciànciani, e scinniri ’nchiazza, ’nmezzu a lu paisi, a gridari la virità ’nfacci a tutti! La cassa di l’omu, signura, cumpurtirria di campari, no centu, ducent’anni! Sunnu li sucuzzuna, li pustemi chi nni tocca d’agghiùttiri, chi nni ’ncancarìanu lu stomacu! il non putiri sfugari, il non putiri apriri la vàlvula di la pazzia ogni tantu! Lei la po’ apriri, divi ringraziari ’a Diu, signura! E la saluti pi n’autri cent’anni! Ccà! cuminciassi a gridari!

DONNA BIATRICI: Accuminciu a gridari?

DON NOCIU: Nfacci a so frati! Forza! Nfacci ô diligatu! Nfacci a mmia! Ncà di pazza sula, signura, si po’ pigghiari ’u piaciri di gridarimi ’nfaccia: beee !

DONNA BIATRICI: E allura: beee!- gnursì! vi lu gridu: beee! beee!

DON FIFÌ (accorrendo a trattenerla): Beatrici!

SPANÒ (c.s.): Signura!

DONNA ASSUNTA (c.s.): Figghia mia, chi fai?

DONNA BIATRICI (con gridi furibondi): No! Sugnu pazza? Ecci l’ê gridari: beeeee! beee! beee!

DON NOCIU (mentre tutti si portano di là per l’uscio a destra donna Biatrici che seguita a gridare dall’interno come se fosse impazzita davvero): – È pazza! – Eccu, è la prova! è pazza! –

          a Don Fifì

Vossia ’a po’ jiri a chiudiri!

           Si sentono dall’interno le grida di donna Biatrici. Momento di gran confusione. Don Fifì accorre per l’uscio a destra .

 SPANÒ (rientrando in iscena di corsa): Un bicchieri d’acqua! Un pocu d’acitu! un pocu d’acitu!

          a Don Fifì

Lu senti comu sta facennu? Iu non sacciu, Don Fifì, se debbo permettere…..

DON FIFÌ: Lassassi jri, caro delegatu. Me’ soru ha capitu tuttu! Fa accussì pirchì avi a fari accussì

          poi, a Don Nociu

Vi prometto, Don Nociu, chi stasira stissa l’accumpagnu nPalermu!

          via per l’uscio a destra

          Si sentono furiose scampanellate alla porta .

GNÀ MOMMA (accorrendo con le mani tra i capelli): Gesù e Maria! Gesù e Maria!

          Via per l’uscio in fondo.

          Poco dopo, entrano tre, quattro, cinque, sette vicini e vicine di casa, con facce sbalordite.

VICINI E VICINE: Chi è? chi è? ’A Signura?… Oh Dio!. . . Chi successi?

DON NOCIU (ora all’uno ora all’altra): È pazza! – È pazza! Ci niscìu… ci niscìu ’u sensu! È pazza! So frati s’ ’a porta stasira! Unni? O manicomiu!

VICINI E VICINE: Signur delegatu, ma è vero?

SPANÒ: Purtroppo! Purtroppo!

VICINI E VICINE: Oh povira signura! Oh chi focu granni! Povira signura! Ma, veru pazza?

DON NOCIU: Tunna! Netta! Di catina! Ncà c’ ’un basta chiddu chi fici oggi? Ccà cc’è ’u delegatu! Pazza netta! S’ ’a pòrtanu… Eccu cca so’ frati! S’ ’a porta ’nPalermu!

VICINI E VICINE: È veru? Che disgrazia! È veru? Oh povira signura!

DON NOCIU (a parte): ’U vidi, signor Delegatu, chi tocca fari a un poviru maritu, a una povira mogghi? – Non si mariti, sa!

SPANÒ: Comu! Se io ho moglie!

DON NOCIU: Ah, dico – si cci mori chista… Non ne pigli un’altra, per l’amore di Dio!

Sipariu

1917 – A birritta cu’ i ciancianeddi
Commedia in due atti (In siciliano)

Premessa
Personaggi, Prim’attu
Secunn’attu

In Italiano – Il berretto a sonagli

»» Pirandellu ‘n sicilianu

Introduzione al Teatro di Luigi Pirandello

Se vuoi contribuire, invia il tuo materiale, specificando se e come vuoi essere citato a
collabora@pirandelloweb.com

ShakespeareItalia

Skip to content