ShakespeareWeb Italiano    English    Deutsch    Español    Portugues   Sicilianu   E-Mail

Home

Novelle Scritti e Discorsi

La Storia

Romanzi

Intorno Pirandello
La Biografia Teatro Nobel

La Poetica

Poesie

Audiolibri

.: Ricerca -Searching :.

 

In PirandelloWeb

 

 

pirandellu 'n SICILIANU

 

’A birritta cu i cincianeddi  - Commedia in due atti  - 1918

 

Atto Secondo - Scena Quinta

 

Donna biatrici, donna assunta e detti poi, infine, vicini e vicine di casa fiorìca

Don Fifì: (a Biatrici che entra con la madre): Vidi chi don Nociu ccà t’avi a rivolgiri un sacciu chi dumanna.
Donna Assunta: (pietosamente): Oh povureddu, chi facci ch’aviti! Siti firutu?
Don Nociu: È nenti, signura... ’U cchiù è pi l’occhiali ca mi si ruppiru – Cci viju e nun cci viju... – Ma tantu, ’un haju cchiù chi vidiri... –
a Biatrici
Sta dumanna sula, eccu, a lei, signura Beatrici: – Cridi lei – (lassamu jiri ’u fattu, chiddu chi successi stamatina – lassamu jiri tuttu) – credi lei, in coscienza, chi avia raggiuni di fari chistu, nonostanti ca iu ajeri – presenti suo fratello don Fifi.. .
Donna Assunta: (cercando d’interrompere: Ma sapemu tuttu, don Nociu!
Don Fifì: Chi macari cci purtastivu a vostra mugghieri ccà!
Don Nociu: Pirmittissiru – lassassiru diri a idda! Pirchì po’ dàrisi chi la signura, nunostanti tuttu, avissi vulutu anchi colpiri a mmia, cridennusi d’aviri tutta la raggiuni di farlu. – È chistu, signura? Rispunnissi – in coscienza!
Donna Biatrici: (esitante): No... iu... iu... a vui...
Spanò: Ma si ’un ci pinsau, a vui, don Nociu! Scusati, tant’è veru ca vi vosi alluntanari. V’ha mandato in Palermo, dunque?
Donna Biatrici: Eccu... già... comu dici ’u diligatu...
Don Nociu: Ah, nonsignura! Chi lei ’un avissi pinsatu a mmia, ’un è possibili! Pi du’ uri iu ccà ajeri ’un fici autru chi mèttimi davanti a lei, grapennucci l’occhi...
Donna Biatrici: E pirch’issu appuntu vi vosi mannari ’nPalermu! P’aviri manu libera ccà supra vostra mugghieri e me maritu!
Don Nociu: Senza pinsari a mmia?
Donna Biatrici: Gnurnò. Vi dicu c’a voi ’un cci pinsai.
Don Nociu: E chi ero iu? nenti? Peddi d’allisciari? Lei mi jittàva a ssolu; mi pigghiàva accussì... comu una cosa qualunqui... – mi mittia di latu... – m’apparicchiava intantu stu bello muccuni prilibbatu ccà – pi farimillu truvari caudu caudu poi al mio ritorno? Doppu chi iu, ajeri – dui uri – ccà cc’è don Fifi – a mettiri ’i manu avanti! – Ma iu vogghiu ammettiri tuttu, signura, vogghiu trasiri ’nnâ so cuscenza, finu nfunnu, e ammettiri macari chi lei nun si fussi fattu scrupulu di colpiri anchi a mmia pirchì – secunnu lei – iu sapia tuttu ’u chinu d’ ’a mpanata – e mi stava zittu. – È chistu? mi dicissi! È chistu?
Donna Biatrici: Eh... una vota ca ’u diciti vui stissu... gnursì, è chistu...
Don Nociu: E annunca, a unu chi — mittemu — è guerciu, lei chi fa? cci appenni un cartellinu a li spaddi: – “Popolo! È guercio”? –
Donna Biatrici: No... chi cc’entra?
Don Nociu: Sissignura, lassamu ’u guerciu chi si nni ponnu addunari tutti senza bisognu d’ ’u cartellinu. – Lei mi deve pruvari che unu, uno solo , signora, in tuttu lu paisi avissi pututu suspittari di mia quello che lei ha creduto – che unu sulu mi putissi vèniri a diri nfaccia: – Nociu, tu sì beccu e lu sai!
Don Fifì: Ma no! ma cui? ma nuddu! (a una voce)
Spanò: Ma a cui putiva viniri ntesta! ”
Donna Assunta: Ma chi diciti, don Nociu! ”
Gnà Momma: (c.s.): Ma veru a nuddu, Signuri, ’ncuscenza!
Don Nociu: (dominando le esclamazioni): Ma la signura potrebbe diri: – Si ’un lu sapianu l’autri, era notu a vui e tantu basta! – E veru? è veru? Nun lu nigassi! Iu haju bisognu d’ ’a so cuscenza, signura, e no di virbali! – È veru?
Donna Biatrici: E veru, sì!
Don Nociu: Ah, signura! – Iu ora nun cci parlu pi mmia – parlu in ginirali! – E chi po’ sapiri lei, signura, pirchì unu tanti voti arrobba, pirchì unu tanti voti ammazza, pirchì unu tanti voti – mittemu – làriu, vecchiu, scarsu – pi l’amuri d’una donna chi cci teni lu cori strittu comu nto’ ’na tinagghia, ma chi intantu ’un cci fa diri ahi, ca subitu cci l’astuta supra la vucca cu una vasata, per cui iddu, stu poviru vecchiu, si squagghia e si ’mmriàca – chi po’ sapiri lei, signura, cu quali dògghia ’ncorpu, cu quali suppliziu stu vecchiu si po’ suttumettiri finu a lu puntu di spartìrisi l’amuri di sta fimmina cu n’autru, riccu, galantomu – si poi massimamenti sta fimmina cci duna la sodisfazzioni chi lu patruni è iddu e chi li cosi su’ fatti in modu chi nuddu putissi sapiri nenti? – Parlu in generali! Nun parlu pi mmia! – È comu una chiaga, chista, signura – una chiaga vrigugnusa ammucciata – e lei chi fa? pigghia sta chiaga e la scopri pubblicamenti? – Lassamu stu discursu e vinemu a nui! Iu, signura, sapia hi lei avia suspetti supra di me mugghieri e di so maritu. – Gilusia! – e chi cc’è? cu’ ’un n’avi, quannu si voli beni? – Cumpatisciu puru li delitti, signura mia, e si figurassi si un duvia cumpatiri a lei p’ ’a gilusia! – E vinni ccà apposta, pi farla parlari, sfugari. Avia un suspettu? Nun cci lu vulia livari, pirchì sacciu chi sti suspetti, cchiù si vonnu livari e cchiù si cunfermunu! Si lei parlava seriamenti cu mmia, iu mi nni turnava a casa e cci dicia a chidda: – “Ammogghia sti robbi e jamuninni!” – Oggi, mi prisintava a ’u cavaleri: – “Signor cavaleri, baciu li manu, ’un pozzu stari cchiù cu lei!” – “Pirchì?” – “Ah pirchì nun pozzu stari cchiù cu lei: ho altri affari!” – Così si fa. – E pirchì si figura ca cci purtai ccà ajeri a me’ mugghieri iu? Ncà pi farla scatasciari, signura – per farla esplodere – Si mittianu ’i cosi nchiaru, e ’un si scatinava tutta sta timpesta chi lei cuvava dintra! Nun nni vosi sèntiri nenti, lei, mi vosi jittari a ssolu, assassinari – e ch’ê fari iu ora? m’ ’u dicissi! ch’ fari? M’ê suppurtari sta tagghiatina di facci? m’ê jiri accattari ’na bella tistera cu dui pinnacchi pi fari la me cumparsa ’nmezzu o’ paisi? e tutti li carusi m’hannu a jiri cantannu: – beee ... beee ... – davanti e darreri, e iu – bellu pacificu – l’è jiri ringrazziannu?
Don Fifì: Ma pirchì? unni? chi tagghiatina di facci? chi tistera? chi carusi? Si ccà ’un cc’è nenti!
Spanò: Niente! Assoluto!
Don Nociu: Ca ’u dici ’u vrbali – è veru? Ma cu voli ca cci cridi a stu virbali, doppu tuttu stu scànnulu: guardii, diligatu, surprisa ’ncasa, arrestu?
Spanò: Va beni! Ma con risultatu negativo! E dunque?
Don Nociu: Signor diligatu, su’ tacchi d’ogghiu, chisti, ca ’un si levanu cchiù! — La genti dirà: “Si tratta d’u cavaleri! Accummudaru ogni cosa!” E comu restu iu? — Lei, signura, si putia pigghiari stu piaciri, si si cridia ca so’ maritu s’avissi misu cu ’na picciotta schetta, ma senza frati né patri! — Cci dava ’na lezzioni a so’ maritu — ’un cc’eranu autri omini p’ ’u mezzu — e tuttu putia finiri accussì! — Ma ccà cc’era un omu, signura! Comu nun pinsau a mmia lei? chi sugnu nenti, iu? — Lei ha jucatu: s’ha passatu stu piaciri; ha fattu arridiri tuttu un paisi; dumani fa paci cu so maritu — e iu? — pi voscenza finiu tuttu! — e iu? restu cu ’u virbali ca ’un risulta nenti? ca ’un cc’è statu nenti? ca ’a signura ha jucatu? e tutti mi l’hannu a vèniri a diri nfacci, cu l’occhi appinati: “Nenti, don Nociu... jucàu... ’a signura jucàu...” —
staccando netto
— Signor diligatu: mi tuccassi ’u pusu.
gli porge il polso
Spanò: (stordito: Comu? pirchì?
Don Nociu: Mi tuccassi ’u pusu. — Dicissi si cci senti un battitu di cchiù. Iu cci dicu ccà, cu la massima calma — testimoniu lei, testimonii tutti — chi stasira stissa, o dumani, iu, a me’ mugghieri, appena nesci e mi torna ’ncasa — cci spaccu la testa.
subito
E ’un ammazzu a idda sula, chi forsi ci farria un piaciri ccà a la signura! haju ammazzari puri a iddu, a ’u cavaleri — pi forza! pi forza!
Don Fifì e Spanò: (afferrandolo, mentre le tre donne gridano e piangono: Chi è? — Vui siti pazzu! — Chi ammazzati? A cu’ ammazzati?
Don Nociu: A tutti dui! Pi forza! Nun nni pozzu fari ô menu! Nun l’haju vulutu iu!
Don Fifì: Vui, nun ammazzati a nuddu, pirchì nun aviti nudda raggiuni d’ammazzari! Ma puri ca l’avissivu, cci semu ccà nuatri ca vi l’impidemu!
Spanò: Ci sono io!
Don Nociu: Signor delegatu, mi l’impedisci oggi, mi l’impedisci dumani... ’U sapi comu si dici? Tintu cu è mortu nnô cori di n’autru! — Iu sugnu calmu, signor delegatu. Lei m’è testimoniu ca iu nun vulia chistu: fici di tuttu, per nun cci arrivari; ma ora cci sugnu; mi cci jittaru nni stu fossu! Cu ’a facci tagghiata, davanti a lu paisi, s’ ’u mittissiru ntesta tutti — iu nun cci restu! ’un cci pozzu ristari!
Donna Biatrici: (sorgendo: Ma si v’ ’u dicu iu, si v’ ’u dicu iu, don Nociu, chi nun n’aviti nudda raggiuni?
Don Nociu: M’ ’u dici lei? ora, signura? Lu ricanusci ora ch’ ’un avia a mettiri nni sti cimenti un povir’omu? Troppu tardu, signura! troppu tardu!
Don Fifì: Ma scusati! S’ ’u ricanusci idda stissa, ca ’un cc’è statu nenti!
Don Nociu: Stu “nenti” don Fifi, nun l’avi a diri cchiù!
Don Fifì: Ma s’ ’u scannulu è statu p’una fuddia!
Donna Assunta: P’una fuddia! p’una fuddia, don Nociu!
Spanò: P’una vera fuddia d’ ’a signura!
Don Fifì: ’U dici idda stissa! E ’u cunfirmamu tutti! Una fuddia!
Don Nociu: (colpito da una idea, raggiante): — Oh ch’è bellu! oh ch’è bellu! Sissignura, pacificamenti! Oh ch’è bellu! — Sissignura, si po’ aggiustari tuttu pacificamenti! Ah chi respiru! Mi mittirria a ballari pi lu gran pisu chi m’haju livatu di lu pettu!... Li me’ manu ponnu ristari puliti... e mi li vasu! mi li vasu! — Lei, signura, si va vesti subbitu subbitu...
Donna Biatrici: Iu? pirchì?
Don Nociu: Sintissi a mmia, si jissi a vestiri! ’un pirdemu tempu!
guarda l’orologio
Cci arriva! cci arriva!
Donna Biatrici: Ma pirchì?
Don Fifì: Chi dici?
Spanò: ’Unn’avi a jiri, ’a signura?
Don Nociu: Vui, gnà Momma, e lei, signura Assunta, cci jissiru intantu a priparari un pocu di biancaria, di robbi, ntâ valigia! Prestu, allistemunni! ’Un cc’è tempu di perdiri!
Donna Biatrici: Ma ch’ê fari? ch’ê partiri? unn’ê jiri? Chi vi niscìu ’u sensu?
Don Nociu: A mmia? Nonsignura! A lei, chi fici sta fuddia! ’U ricanusci don Fifi, ’u ricanusci ’u diligatu – ’u ricanuscemu tutti – e dunque lei è foddi e si nni va ô manicomiu!
Don Fifì: Comu? Chi? (a una voce)
Donna Assunta: Me’ figghia? Chi diciti? ”
Donna Biatrici: O manicomiu? iu? iu, ô manicomiu? ”
Don Nociu::: ’Un cc’è bisognu dò manicomiu. Ntò ’na casa di saluti. Tri misi, signura! Villeggiatura!
Donna Biatrici: Cci aviti jiri vui ô manicomiu! vui! Nisciti fora! nisciti fora di ccà! subbitu fora!
Don Nociu: Signura, unni mi manna? Vidissi ca è nni l’interessi so!
Spanò: Ma vi pari chi su proposti, chisti, di fari?
Don Fifì: Unni semu?
Don Nociu: Puru lei, don Fifì? ’Un capisci chi cchistu è l’unicu rimeddiu? Pi idda stissa! Pi lu cavaleri! Pi tutti! Nun vidi chi cci ha misu ’na mascara macari a ’u cavaleri? e cci avi a dari puri a iddu sta sudisfazzioni davanti a lu paisi! – Si dici – “È pazza!” – e ’un si nni parla cchiù! Si spiega tuttu! – “Pazza – pazza ca s’ ’a purtaru”– e sulu accussì iu ’un aju cchiù nenti chi cci fari; mi disarma! dicu: – “È pazza! – Mi nni pozzu fari d’una pazza?” – e basta! ’U cavaleri ’un avi cchiù chi murtificarisi! – E idda si va fa’ tri misi di villeggiatura! – Sbrigassisi, ca perfettu è accussì! E avi a partiri stasira stissu!
Don Fifì: Giustu è! Giustu è! (a Biatrici) ’U senti? Sarria pi finta!
Donna Biatrici: Cu’? Ma tu sì pazzu! Iu, ô manicomiu? Ma ’u senti chi dicinu, mamà?
Donna Assunta: Figghia, sarria p’ ’un rimediu!
Spanò: Mi pari perfettu a mia!
Donna Assunta: Chi manicomiu, figghia, no!
Don Fifì: Nnô, ’na casa di saluti, privata. Ti nni vai ddà, p’ ’un paiu di misi...
Spanò: E pinsassi, signura, chi accussì ’u cavaleri...
Don Nociu: ’U cavaleri? Ma a mmia lei prima di tuttu avi a cunsidirari!
Spanò: Gnursì, puru a vui! Si dicu ca mi pari perfettu!
Donna Biatrici: Ma cui? iu? Iu m’è pigghiari ’a numinata di pazza davanti a tuttu lu paisi?
Don Nociu: E davanti a lu paisi lei pubblicamenti ’un ha spurcificatu a tri pirsuni? ’un cci ha misu ’u bullu a unu d’adulteru, di libertinu, a n’autra di sgualdrina, a mmia di beccu? Ah, lei ’u voli diri sulu ca fici una pazzia? Nun basta, signura mia, doppu ’u scannulu ch’ha fattu! – L’avi a dimustrari! Avi a essiri pazza – pazza di chiudiri!

 

 Inizio pagina

 

Donna Biatrici: Pazzu di chiudiri siti vui!
Don Nociu: Nonsignura, lei – per il suo beni! E ’u sapemu tutti ccà ch’è pazza – e lavi a sapiri tuttu ’u paisi! Stasira stissu! S’avi a sapiri chi lei è partuta, accumpagnata di so frati, p’una casa di saluti. Pazza di ligari! C’avi a essiri pi sempri, signura? Tri misi, cci dicu! Vah, ca una villiggiatura è!
Donna Assunta: Biatrici, mi pari ch’è l’unica!
Spanò: Si lassassi pirsuadiri, signura!
Don Fifì: Vidi? T’ ’u dici puru ’a mamà...
Don Nociu: E nun cci voli nenti, signura, cridissi, a fari ’a pazza! Cci ’u ’nsignu iu comu si fa! Basta chi si metti a diri ’a virità nfacci a tutti: ’Un cci cridi nuddu, e tutti ’a pigghianu pi pazza!
Donna Biatrici: (fremente, convulsa: – Ah, ’nnunca voi ’u sapiti c’haju raggiuni! E chi avia raggiuni di fari chistu!
Don Nociu: Nonsi, chi raggiuni! Avi a vutari ’u fogghiu, ora! E si vota ’u fogghiu, cci leggi: ca ’un cc’è cchiù pazzu ô munnu di cui cridi d’aviri raggiuni! — Si nni fissi! —Si po’ risolviri cu na villiggiatura, signura — e cu l’inestimabili piaciri di fari pi tri misi la pazza pi daveru — chi cci pari cosa di nenti, chista? Pazziari! Ma si putissi pazziari iu comu pari a mmia! sfirrari, signura, pi daveru tutta ’a zona pazza, ncarcàrimi ’ntesta finu a li gigghia ’a birritta cu ’i ciànciani, e scinniri ’nchiazza, ’nmezzu a lu paisi, a gridari la virità ’nfacci a tutti! La cassa di l’omu, signura, cumpurtirria di campari, no centu, ducent’anni! Sunnu li sucuzzuna, li pustemi chi nni tocca d’agghiùttiri, chi nni ’ncancarìanu lu stomacu! il non putiri sfugari, il non putiri apriri la vàlvula di la pazzia ogni tantu! Lei la po’ apriri, divi ringraziari ’a Diu, signura! E la saluti pi n’autri cent’anni! Ccà! cuminciassi a gridari!
Donna Biatrici: Accuminciu a gridari?
Don Nociu: Nfacci a so frati! Forza! Nfacci ô diligatu! Nfacci a mmia! Ncà di pazza sula, signura, si po’ pigghiari ’u piaciri di gridarimi ’nfaccia: beee !
Donna Biatrici: E allura: beee!— gnursì! vi lu gridu: beee! beee! beee!
Don Fifì: (accorrendo a trattenerla: Beatrici!
Spanò: (c.s.): Signura!
Donna Assunta: (c.s.): Figghia mia, chi fai?
Donna Biatrici: (con gridi furibondi: No! Sugnu pazza? Ecci l’ê gridari: beeeee! beee! beee!
Don Nociu: (mentre tutti si portano di là per l’uscio a destra donna Biatrici che seguita a gridare dall’interno come se fosse impazzita davvero: — È pazza! — Eccu, è la prova! è pazza! —
a don Fifì
Vossia ’a po’ jiri a chiudiri!
Spanò: (rientrando in iscena di corsa: Un bicchieri d’acqua! Un pocu d’acitu! un pocu d’acitu!
a don Fifì
Lu senti comu sta facennu? Iu non sacciu, don Fifì, se debbo permettere.....
Don Fifì: Lassassi jri, caro delegatu. Me’ soru ha capitu tuttu! Fa accussì pirchì avi a fari accussì
poi, a don Nociu
Vi prometto, don Nociu, chi stasira stissa l’accumpagnu nPalermu!
via per l’uscio a destra
Si sentono furiose scampanellate alla porta .
Gnà Momma: (accorrendo con le mani tra i capelli: Gesù e Maria! Gesù e Maria!
Via per l’uscio in fondo.
Poco dopo, entrano tre, quattro, cinque, sette Vicini e Vicine di casa, con facce sbalordite.
Vicini e Vicine: Chi è? chi è? ’A Signura?... Oh Dio!. . . Chi successi?
Don Nociu: (ora all’uno ora all’altra: È pazza! — È pazza! Ci niscìu... ci niscìu ’u sensu! È pazza! So frati s’ ’a porta stasira! Unni? O manicomiu!
Vicini e Vicine: Signur Delegatu, ma è vero?
Spanò: Purtroppo! Purtroppo!
Vicini e Vicine: Oh povira signura! Oh chi focu granni! Povira signura! Ma, veru pazza?
Don Nociu: Tunna! Netta! Di catina! Ncà c’ ’un basta chiddu chi fici oggi? Ccà cc’è ’u delegatu! Pazza netta! S’ ’a pòrtanu... Eccu cca so’ frati! S’ ’a porta ’nPalermu!
Vicini e Vicine: È veru? Che disgrazia! È veru? Oh povira signura!
Don Nociu: (a parte): ’U vidi, signor Delegatu, chi tocca fari a un poviru maritu, a una povira mogghi? — Non si mariti, sa!
Spanò: Comu! Se io ho moglie!
Don Nociu: Ah, dico — si cci mori chista... Non ne pigli un’altra, per l’amore di Dio!


TELA

 

 

1918

A birritta cu i cincianedDI

da

INTRODUZIONE

ATTO PRIMO

SCENA PRIMA

SCENA SECONDA

SCENA TERZA

SCENA QUARTA

SCENA QUINTA

ATTO SECONDO

SCENA PRIMA

SCENA SECONDA

SCENA TERZA

SCENA QUARTA

SCENA QUINTA

pirandellu 'n SICILIANU

luiggi pirandellu

1916

LIOLA'

1917

A birritta cu i cincianedDI

1917

A' PATENTI

1925

A' GIARRA