Atto
Primo -
Scena
Seconda
don fifì
labella e
dette,
tranne la
gnà momma
Donna Rocca:
(a don Fifi
che entra:
Voscenza
benedica.
Don Fifì:
(squadrandola:
Vi salutu.
Donna Rocca:
Mi nni vaju,
iu, allura,
signurina.
Donna
Biatrici:
Gnursì. Vi
salutu.
Viditi c’aspettu
subitu a don
Nociu.
Donna Rocca:
Po’ fari
cuntu ca è
ccà. Baciu
li manu a
tutti dui.
Via per
l’uscio in
fondo.
Don Fifì:
Chi cci hai
chi spàrtiri
tu cu sta
diavula?
Donna
Biatrici: Iu?
Nenti. A
mannai a
chiamari p’un
serviziu.
Don Fifì: Ma
’un sai ca
chista è una
sbannuta?
Una signora
non deve
riceverla;
nun po’,
senza
periculu di
compromettersi.
Donna
Biatrici:
Già! Pirchì
sapi tutti
li nfamii e
li purcarii
di vuatri
omini e vi
scantati ca
li mugghieri
o li matri
li vinissiru
a sapiri.
Don Fifì: Tu
sempri cu
sti principi
â marciari,
t’hâ
coltivari
sempri sti
belli idei e
nn’â fari
professioni,
pi fariti
spirdari di
tutti! Sì
soffocanti!
E chi è? D’
’a matina a
la sira, un
discursu!
Sempri
parata
contra all’òmini?
E tutta ’a
raggiuni di
st’odiu sai
qual’è? Tu
dicu iu, ’a
soru. C’avissi
vulutu
nasciri omu
puru tu!
Donna
Biatrici:
Ah, chistu
sì, senti! E
m’avirria
cuntintatu
orbu d’un
occhiu!
Don Fifì: ’U
vidi? Pi
farinni peju
di l’autri!
Donna
Biatrici: Ma
’un avirria
’nfilicitatu
una povira
fimmina, i u
!
Don Fifì:
Già, pirchì
l’omu pi
ttia ’un s’avissi
a maritari.
Starianu
frischi
tutti li
fimmini!
Donna
Biatrici:
’Un dico
chistu! Dicu
chi
all’omini
’un cci ’u
fa fari
nuddu di
maritarisi.
Ma quannu si
maritanu pi
vuluntà d’iddi,
ca si vonnu
mèttiri sta
catina, s’avissiru
a stati
cueti, cu ’a
testa a
partitu...
Don Fifì: Cu
ttia, è veru?
ca cci
dimostri a
to maritu ca
fu lu sceccu
cchiù sceccu
di li
scecchi a
maritarisi,
pirchì – omu
tu – ’un ti
avirriatu
maritatu. –
Va’,
vattinni! –
Chi pritenni
l’amuri pi
cuntrattu
tu? l’amuri
sutta
cumannu? Chi
fai tu pi
fariti
amari? p’
’un fari
disidirari
all’omu la
libertà c’ha
pirdutu?
Donna
Biatrici:
Ah, sugnu iu?
Don Fifì:
Sbagghiasti
strata, ’a
soru! Fina
dô primu
principiu!
Vidi ca ’un
si fa
accussì!
Sicutannu pi
sta strata,
’un sacciu
unni vai a
parari tu!
Donna
Biatrici: ’U
sacciu iu,
’u sacciu iu,
unni ê jiri
a parari!
’un ti nni
’ncarricari!
Vuatri aviti
tuttu
l’interessi
a tinirimi
schiava ccà,
’u sacciu! a
farimi
cripari ccà,
zitta e a lu
scuru!
Don Fifì:
Mai una
parola duci
nni la yucca
pi nuddu!
Una furia di
’nfernu sì
divintata!
una bestia
firoci!
Senti,
maritu iu,
’un sacciu
chiddu chi
ti farria!
Donna
Biatrici: E
perciò è
inutili,
Fifì,
parlari ntra
di nui!
Finemula! —
Dimmi ’nna
cosa: m’ ’i
purtasti ’i
dinari?
Don Fifì: T’
’i purtai.
Donna
Biatrici:
Ah, pi
chistu parli
accussì!
Don Fifì: Ma
’u sta
vidennu comu
sì china di
vilenu?
Donna
Biatrici:
Chi voi?
ricordu di
quannu ti
bisugnaru
sti dinari,
(imitando la
voce umile e
dolce del
fratello:
“Suruzza
mia, pi
carità,
ajutami tu
ca sì tantu
bona,
sàrvami:
jucai;
persi:
sarria lu
disunuri!”—E
tu lu sai
c’appi a
ricurriri a
sta “diavula”,
a sta
“sbannuta”
chi una
signura ’un
po’ riciviri
“senza
pericolo di
compromettersi”,
pi mannarla
’nPalermu a
’mpignarimi
ammucciuni
di me’
maritu l’oricchini
di brillanti
e ’u
braccialettu
pi ttia.